Antena 3 CNN Externe Trump anulează întâlnirea cu Xi și amenință cu represalii în "războiul metalelor rare": "O mișcare sinistră şi ostilă"

Trump anulează întâlnirea cu Xi și amenință cu represalii în "războiul metalelor rare": "O mișcare sinistră şi ostilă"

Andrei Paraschiv
3 minute de citit Publicat la 18:48 10 Oct 2025 Modificat la 18:48 10 Oct 2025
donald trump aratand cu degetul
"Pentru fiecare element pe care au reușit să-l monopolizeze, avem două", a spus Trump. Foto: Hepta

Donald Trump a reacţionat vineri la decizia Chinei de a impune noi restricţii metalelor rare exportate, spunând că este "o mişcare sinistră şi ostilă". Preşedintele SUA trebuia să se întâlnească cu Xi Jinping, Preşedintele Chinei, peste două săptămâni, însă republicanul a anunţat că "acum nu pare să existe niciun motiv" pentru a se prezenta.

"Se întâmplă niște lucruri foarte ciudate în China! Devin foarte ostili și trimit scrisori către țări din întreaga lume, spunând că vor să impună controale la export asupra fiecărui element de producție care are legătură cu Pământurile Rare și practic orice altceva le trece prin minte, chiar dacă nu este fabricat în China. Nimeni nu a mai văzut așa ceva, dar, în esență, ar "bloca" piețele și ar îngreuna viața practic fiecărei țări din lume, în special a Chinei. Am fost contactați de alte țări care sunt extrem de furioase pe această mare ostilitate comercială, apărută de nicăieri. 

Relația noastră cu China în ultimele șase luni a fost una foarte bună, ceea ce face ca această mișcare comercială să fie și mai surprinzătoare. Întotdeauna am simțit că au așteptat, iar acum, ca de obicei, mi s-a dovedit că am dreptate! China nu ar trebui lăsată să țină lumea "captivă", dar acesta pare să fi fost planul lor de ceva vreme, începând cu "magneții" și alte Elemente pe care le-au acumulat în liniște într-un fel de poziție de monopol, o mișcare destul de sinistră și ostilă, ca să spunem așa. Dar SUA are și poziții de monopol, mult mai puternice și de anvergură decât cele ale Chinei. Pur și simplu nu am ales să le folosesc, nu a existat niciodată un motiv pentru mine să fac asta - PÂNĂ ACUM! (N.r. - sic!)", a transmis Trump pe Truth Social.

El a continuat, anunţând că anulează întâlnirea ci Xi Jinping, care trebuia să aibă loc peste două săptămâni.

"Scrisoarea pe care au trimis-o are multe pagini și detaliază, cu mare specificitate, fiecare Element pe care vor să-l ascundă de alte națiuni. Lucrurile care erau de rutină nu mai sunt deloc de rutină. Nu am vorbit cu președintele Xi pentru că nu exista niciun motiv să o fac. Aceasta a fost o adevărată surpriză, nu numai pentru mine, ci pentru toți liderii lumii libere. Trebuia să mă întâlnesc cu președintele Xi peste două săptămâni, la APEC, în Coreea de Sud, dar acum nu pare să existe niciun motiv să o fac. Scrisorile chinezești au fost deosebit de nepotrivite, deoarece aceasta era ziua în care, după 3.000 de ani de haos și lupte, va exista PACE ÎN ORIENTUL MIJLOCIU. Mă întreb dacă această coincidență a fost o coincidență. (N.r. - sic!)", a continuat Trump.

El a spus că, depinzând "de ce spune China despre acest ordin ostil", va fi obligat să "contracarete financiar mişcarea lor".

"Depinzând de ce spune China despre "ordinul" ostil pe care tocmai l-au emis, voi fi obligat, în calitate de Președinte al Statelor Unite ale Americii, să contracarez financiar mișcarea lor. Pentru fiecare element pe care au reușit să-l monopolizeze, avem două. Nu m-am gândit niciodată că se va ajunge la asta, dar poate, ca în cazul tuturor lucrurilor, a venit momentul. În cele din urmă, deși potențial dureros, va fi un lucru foarte bun pentru SUA. Una dintre politicile pe care le calculăm în acest moment este o creștere masivă a tarifelor la produsele chinezești care intră în Statele Unite ale Americii. Există multe alte contramăsuri care sunt, de asemenea, luate în considerare serios", a concis Trump.

China a impus, joi, noi restricții asupra exporturilor de pământuri rare și de tehnologie critică, deciziile având impact asupra aplicațiilor militare și producției de semiconductoare.

Cele mai recente restricții sunt luate în contextul negocierilor comerciale dintre Beijing și Statele Unite și înaintea unei întâlniri preconizate între liderul chinez Xi Jinping și președintele american Donald Trump în marja summit-ului APEC din Coreea de Sud, care va avea loc la sfârșitul acestei luni.

Conform noilor reguli chineze, vor fi necesare licențe pentru exportul tehnologiilor utilizate în extracția, topirea și prelucrarea pământurilor rare, precum și pentru fabricarea magneților din aceste minerale.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close