Ministerul turc de externe a criticat Parlamentul European în urma unui aviz emis de Comisia pentru Drepturile Femeilor și Egalitatea de Gen privind bugetul Uniunii Europene pentru 2027, relatează Kathimerini.
Potrivit Turciei, comisia a recomandat alocarea unor fonduri europene pentru construirea, de către partea greco-cipriotă, a unui monument care, susține ministerul, ar avea scopul de a „denigra” forțele armate turce.
Într-un comunicat, ministerul a reiterat poziția Turciei privind invazia turcească a Ciprului din 1974, pe care a descris-o drept o „operațiune de pace”. Turcia susține că intervenția a împiedicat „exterminarea poporului turco-cipriot” și „a adus pacea pe insulă pentru mai bine de jumătate de secol”.
În același timp, regimul Erdogan a acuzat partea greco-cipriotă că „denaturează și politizează” evenimentele istorice.
Ministerul turc susține că, în loc să contribuie la soluționarea problemei cipriote, structurile UE se îndepărtează de principiile „neutralității și justiției” și se transformă în „instrumente ale propagandei greco-cipriote”, subminând și mai mult încrederea dintre cele două comunități ale insulei divizate.
„Îi invităm pe oficialii UE să nu devină instrumentele celor care urmăresc, la fiecare pas, să îndepărteze Turcia de Uniunea Europeană”, se arată la finalul comunicatului.