Antena 3 CNN Externe Turcia bombardează Siria din nou, ripostă pentru alt obuz lansat către teritoriul turcesc

Turcia bombardează Siria din nou, ripostă pentru alt obuz lansat către teritoriul turcesc

Turcia bombardează Siria din nou, ripostă pentru alt obuz lansat către teritoriul turcesc
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
de N.B.    |    08 Oct 2012   •   16:58

Turcia a atacat pentru a şasea zi consecutivă teritoriul Siriei după ce forţele armate siriene au lansat un obuz în zona rurală a provinciei Hatay, a anunţat un oficial turc, citat de Reuters.

Atacul a fost declarat ca o ripostă la agresiunile venite din partea Siriei, a cărei armată se luptă cu protestatarii care contestă regimul preşedintelui Bashar al-Assad.

Schimburile de bombardamente sunt cele mai grave evenimente de la începutul revolotei populare împotriva conducerii lui al-Assad, care a pornit în martie ca proteste pentru reformă şi au evoluat într-un război civil ce pare tot mai capabil de a atrage în luptă şi forţele militare din regiune.

Ultimul obuz sirian a căzut în Turcia în jurul orei 15, la 150-200 de metri în interiorul teritoriului Turciei, în districtul Hacipasa, relatează un oficial turc.

Armata Turciei şi-a întărit poziţiile la frontieră şi a sporti prezenţa de-a lungul celor aproximativ 900 de kilometri de graniţă cu Siria.

Turcia a ripostat până acum de mai multe ori la atacuri cu obuze lansate din Siria la frontiera dintre cele două ţări. Însă premierul Recep Tayyip Erdogan a dat asigurări că Turcia nu doreşte să fie implicată într-un război cu Siria.

Un obuz lansat din Siria a căzut, duminică, în satul Akçakale, din sud-estul Turciei, unde cinci civili au fost ucişi miercuri de tirurile siriene care au determinat o ripostă a armatei turce.


×
Subiecte în articol: turcia bombardament armata
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close