Antena 3 CNN Externe Turcia îşi retrage o parte din trupele de menţinere a păcii din Liban

Turcia îşi retrage o parte din trupele de menţinere a păcii din Liban

Turcia îşi retrage o parte din trupele de menţinere a păcii din Liban
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
10 Aug 2013   •   17:45
Turcia îşi va retrage o parte a trupelor din cadrul Misiunii ONU de menţinerea păcii în Liban (FINUL), au anunţat sâmbătă surse din Turcia şi de la ONU, care exclud o legătură între această decizie şi răpirea vineri a doi piloţi turci la Beirut, relatează AFP, conform Mediafax.
"Aproximativ 250 de membri ai forţei de geniu militar nu vor mai fi activi în cadrul FINUL (Forţa Interimară ONU mobilizată în sudul Libanului)", a declarat pentru AFP o sursă diplomatică turcă sub protecţia anonimatului.
Acest anunţ apare după o zi de la răpirea la Beirut a doi piloţi din cadrul companiei Turkish Airlines, în vederea exercitării unor presiuni asupra autorităţilor turce ca acestea să exercite, la rândul lor, presiuni asupra rebelilor sirieni cu scopul de a elibera nouă şiiţi libanezi deţinuţi din mai 2012.
Imediat după răpire, Turcia, care susţine rebeliunea siriană împotriva regimului lui Bashar al-Assad, şi-a îndemnat cetăţenii să părăsească Libanul, iar pe cei care intenţionează să călătorească în această ţară să îşi anuleze voiajul, mai puţin în cazuri "imperative".
Surse turce şi de la ONU au afirmat că decizia privind retragerea a fost adoptată înaintea răpirii celor doi piloţi.
"Pe 6 august, Departamentul pentru Operaţiuni de Menţinerea Păcii ne-a informat că Guvernul turc a decis să dezangajeze unitatea turcă de geniu militar din cadrul FINUL", a declarat pentru AFP Andrea Tenenti, un purtător de cuvânt FINUL.
El a caracterizat această schimbare drept un proces obişnuit.
"Ţările sunt cele care decid asupra participării lor şi, se poate observa în toate misiunile de menţinerea păcii, (unele) ţări îşi diminuează contingentul, iar altele îl suplimentează", a adăugat Tenenti.
"Important este ca aceste capacităţi operaţionale ale misiunii să fie intacte, ca ele să fie menţinute pe teren şi, deci, ca eficienţa minisunii să nu fie afectată", a adăugat el.
Potrivit sursei diplomatice turce, această retragere ţine cont de nevoile FINUL.
"Mandatul foţei noastre a fost extins în iulie. La vremea respectivă s-a decis totodată că vor exista unele schimbări în configuraţia contingentului nostru, însă această decizie a fost adoptată conform nevoilor FINUL, iar acest lucru nu are nimic a face cu ultimele evenimente", a adăugat sursa citată.
În schimb, Turcia îşi menţine prezenţa în cadrul FINUL cu unităţi de marină.
"Unităţile noastre din forţa navală, al căror număr variază între 100 şi 300 de persoane, rămân mobilizate", potrivit sursei diplomatice turce.
FINUL a fost creată în sudul Libanului în 1978, după invadarea ţării de către Israel, în acelaşi an.
Misiunea sa a fost extinsă după războiul care a avut loc în 2006 între Israel şi Liban. Din misiune fac parte, în prezent, aproximativ 13.000 depersoane din diferite ţări.
 

×
Subiecte în articol: turcia trupe Liban pace
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close