Antena 3 CNN Externe Turcia sugerează că ar putea răspunde atentatelor de sâmbătă: Nu va rămâne nimic fără răspuns

Turcia sugerează că ar putea răspunde atentatelor de sâmbătă: Nu va rămâne nimic fără răspuns

Turcia sugerează că ar putea răspunde atentatelor de sâmbătă: Nu va rămâne nimic fără răspuns
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
12 Mai 2013   •   13:06
Turcia a avertizat că va lua măsurile necesare pentru a-şi apăra teritoriul, după atentatele de sâmbătă, atribuite Siriei şi soldate cu 46 de morţi, relatează BBC News online.
"Nu va rămâne nimic fără răspuns", a avertizat ministrul turc de Externe, Ahmet Davutoglu, promiţând capturarea autorilor atentatelor.
"Nu este o coincidenţă că atentatele au avut loc în contextul eforturilor diplomatice pentru depăşirea crizei din Siria. Probabil că autorii sunt cei care vor să saboteze eforturile de pace ale Turciei, dar nu vom permite aşa ceva. Nimeni nu trebuie să testeze puterea Turciei. Serviciile de securitate turce vor lua măsurile necesare", a spus Davutoglu.
Turcia susţine opoziţia din Siria şi critică regimul de la Damasc. Guvernul de la Ankara a atribuit atentatele comise sâmbătă în Turcia, la frontiera cu Siria - soldate cu 46 de morţi -, unor grupări apropiate de regimul Bashar al-Assad. Două vehicule-capcană au explodat sâmbătă în Reyhanli (provincia Hatay), o localitate situată la opt kilometri de frontiera Turciei cu Siria. Cel puţin 46 de oameni au murit în atentate, iar peste 100 au fost răniţi. "Persoanele şi organizaţiile care au comis atacurile au fost identificate. Au legături cu organizaţii care susţin regimul sirian şi cu servicii secrete siriene", susţine ministrul turc de Interne, Muammer Güler, admiţând însă că presupuşii autori locuiau în Turcia.
Vicepremierul Bülent Arinç a explicat că regimul condus de Bashar al-Assad este principalul suspect. "Cu serviciile de informaţii pe care le au şi cu grupurile armate, sunt principalii suspecţi în comiterea sau inspirarea acestui plan demonic", a anunţat Arinç.
 

×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close