Serviciul de Securitate al Ucrainei (SSU) a atacat și avariat, miercuri, un petrolier rusesc din așa-numita "flotă fantomă" cu care Moscova încearcă să ocolească sancțiunile internaționale, relatează Ukrainskaia Pravda.
Conform publicației citate, petrolierul Dashan, care naviga sub pavilionul Insulelor Comore, se deplasa, miercuri, "cu viteză maximă și cu transponderul oprit", prin zona economică exclusivă ucraineană.
Nava a fost lovită cu drone "Sea Baby". Aceste drone sunt constituite din ambarcațiuni rapide, telecomandate, încărcate cu explozibil.
O astfel de dronă a fost folosită în trecut de ucraineni pentru a bombarda "Podul lui Putin" peste strâmtoarea Kerci.
"În urma atacului de miercuri, petrolierul a suferit avarii critice. Imaginile arată explozii puternice în zona pupei. Conform informațiilor preliminare, nava a fost scoasă din uz", au declarat surse din serviciul ucrainean de securitate pentru Ukrainskaia Pravda.
Publicația ucraineană mai precizează că operațiunea a fost organizată în comun de Direcția Principală de Contrainformații Militare a SSU și de Marina militară ucraineană.
Ucrainenii spun că le-au dat rușilor un "tun" de aproape 100 de milioane de dolari în atacul asupra navei Dashan
Surse militare afirmă că Dashan avea capacitatea de a transporta produse petroliere în valoare de aproximativ 60 de milioane de dolari într-o singură călătorie. Valoarea estimată a navei este de circa 30 de milioane de dolari.
Petrolierul fusese sancționat anterior de Uniunea Europeană, Regatul Unit, Canada, Australia și Elveția pentru transportul de materii prime rusești și navigație cu risc ridicat (cu sistemul de identificare dezactivat).
Ar fi al treilea petrolier din "flota fantomă" rusă scos din uz de ucraineni în ultima perioadă în Marea Neagră.
Pe 29 noiembrie, dronele maritime ucrainene Sea Baby au lovit alte două petroliere sancționate, Kairos și Virat, în Marea Neagră.