Antena 3 CNN Externe Ucraina: Principalele puncte ale acordului semnat între preşedintele Viktor Ianukovici şi opoziţie

Ucraina: Principalele puncte ale acordului semnat între preşedintele Viktor Ianukovici şi opoziţie

Ucraina: Principalele puncte ale acordului semnat între preşedintele Viktor Ianukovici şi opoziţie
de S.T.    |    21 Feb 2014   •   20:08

Preşedintele Viktor Ianukovici a semnat, vineri, un acord cu liderii opoziţiei pentru a pune capăt crizei politice din Ucraina, care a degenerat în violenţe de stradă soldate cu 80 de morţi în ultimele trei zile.

Restaurarea constituţiei din 2004, reforma constituţională, guvern de uniune naţională, alegeri prezidenţiale anticipate, anchete pentru pedepsirea celor vinovaţi de producerea violenţelor, soldate cu zeci de morţi şi sute de răniţi sunt principalele puncte ale acordului semnat între cele două părţi, scrie Agerpres, citând AFP.

Restaurarea Constituţiei: Parlamentul a votat, vineri, cu o largă majoritate adoptarea legii fundamentale din 2004, urmând să declanşeze dezbateri ample pentru modificarea acesteia, în cadrul unui proiect de reformă constituţională.

Guvern de uniune naţională: Semnatarii s-au angajat să formeze o coaliţie care să creeze un guvern de uniune naţională într-un interval de zece zile de la revenirea la Constituţia din 2004.

Reforma constituţională: Calendarul reformei constituţionale, ce are ca obiectiv realizarea unei balanţe de putere între atribuţiile preşedintelui, guvernului şi parlamentului, debutează imediat şi trebuie să se finalizeze până în septembrie 2014.

Alegeri prezidenţiale anticipate: Alegerea noului preşedinte va fi organizată imediat ce va fi adoptată noua Constituţie, nu mai târziu de septembrie 2014.

Anchetarea violenţelor: Anchetele privind recentele violenţe vor fi desfăşurate în cooperare de către oficiali ai instituţiilor statului ucrainean, reprezentanţi ai opoziţiei şi oficiali ai Consiliului Europei.

Violenţele şi ocuparea străzilor: Autorităţile nu vor instaura starea de urgenţă. Ambele părţi se abţin de la folosirea violenţei. Parlamentul va adopta o nouă lege amnistiei. Armele deţinute ilegal trebuie predate Ministerului de interne. Guvernul nu poate utiliza forţele de ordine decât pentru protejarea instituţiilor publice. Cele două părţi vor întreprinde eforturi serioase pentru reluarea vieţii normale a comunităţilor, evacuând clădirile administrative publice şi deblocând drumurile, parcurile şi pieţele.

×
Subiecte în articol: Proteste Ucraina viktor ianukovici
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close