O fabrică de explozibili din Rusia şi un terminal petrolier din oraşul Feodosia, în Crimeea ocupată de Rusia din 2014, au fost lovite de drone ucrainene, în timpul unui atac din noaptea de duminică spre luni, au anunţat canale ruseşti de Telegram şi Statul Major ucrainean, scrie Kyiv Independent.
Conform Statului Major ucrainean, fabrica de explozibili, situată în regiunea rusă Nijni Novgorod, la est de Moscova, produce muniţii pentru artilerie, bombe aeriene şi alte tipuri de muniţii pentru armata rusă. Sursa ucraineană susţine că atacul cu drone a provocat acolo numeroase deflagraţii. Nu este clară amploarea reală a pagubelor.
In Feodosia in the annexed Crimea, "Morskoy Neftyanoy Terminal" (sea oil terminal) JSC was attacked, — ASTRA's analysis.
— ASTRA (@ASTRA_PRESS) October 6, 2025
ASTRA geolocated the video, which was taken from Druzhby Street towards the Kerch Highway, where the terminal is located. At least one fuel storage tank has… pic.twitter.com/Clcspa8UIv
Cealaltă infrastructură lovită în atacul ucrainean cu drone este un terminal petrolier din Crimeea folosit pentru transportul produselor petroliere din Rusia către această peninsulă. Terminalul, situat la aproximativ 250 de kilometri de teritoriul controlat de Ucraina, este cel mai mare depozit de combustibil din peninsulă și poate stoca până la 250.000 de tone de produse petroliere, fiind o sursă esențială de aprovizionare pentru trupele ruse.
Drones attacked an oil terminal in occupied Feodosia, Crimea, on the night of 6 October, sparking a massive fire visible from over 30 km away.
— Euromaidan Press (@EuromaidanPress) October 6, 2025
The facility has been attacked multiple times, with only 22 of 34 original reservoirs remaining intact after previous strikes.
Oil… pic.twitter.com/uW95AWIKtD
Potrivit canalului pro-ucrainean de Telegram Crimean Wind, explozia a provocat un incendiu vizibil de la zeci de kilometri distanță, iar explozii suplimentare au fost raportate în apropierea bazelor aeriene Saki și Kacha.
Statul Major a precizat că terminalul are un rol multifuncțional, fiind folosit pentru transferul produselor petroliere între transportul feroviar, maritim și rutier.
Forțele ucrainene au lovit, de asemenea, un depozit de muniții aparținând unui batalion logistic din cadrul Armatei a 18-a ruse din Crimeea. Rezultatele acestui atac sunt încă evaluate.
Ministerul rus al Apărării a susținut că a doborât 251 de drone ucrainene în timpul nopții, inclusiv 40 deasupra peninsulei ocupate. The Kyiv Independent nu a putut verifica în mod independent aceste afirmații.
Ultimul atac ucrainean asupra terminalului petrolier Feodosia a avut loc în octombrie 2024, când autoritățile de ocupație instalate de Moscova au declarat stare de urgență.
Loviturile au loc în contextul intensificării campaniei Ucrainei împotriva infrastructurii energetice ruse. În Crimeea și Sevastopol, penuria de combustibil s-a agravat, aproximativ 50% dintre stațiile de alimentare oprind vânzarea de benzină, a relatat publicația rusă Kommersant pe 24 septembrie. Conform datelor colectate de la 17.000 de stații de alimentare, Districtul Federal de Sud, care include și Crimeea ocupată, potrivit revendicărilor Moscovei, a fost printre cele mai afectate regiuni, cu peste 14% dintre stații suspendând vânzările de combustibili.
Criza de combustibil vine și în urma unei serii de atacuri cu drone ucrainene asupra rafinăriilor de petrol din Rusia în luna august. Potrivit Financial Times, 16 dintre cele 38 de rafinării rusești au fost lovite din august 2025, ceea ce a dus la scăderea exporturilor de motorină la cel mai scăzut nivel din 2020.