Antena 3 CNN Externe Un blogger rus, condamnat pentru un mesaj adresat lui Vladimir Putin. Ce spusese bărbatul

Un blogger rus, condamnat pentru un mesaj adresat lui Vladimir Putin. Ce spusese bărbatul

Un blogger rus, condamnat pentru un mesaj adresat lui Vladimir Putin. Ce spusese bărbatul
Sursa foto: foto: kremlin.ru
04 Oct 2016   •   09:52

Un celebru blogger rus, Anton Nosik, a fost condamnat luni să plătească o amendă importantă pentru extremism, la un an după apelul său adresat lui Vladimir Putin de a "rade Siria de pe hartă', transmite AFP, citată de Agerpres.

'Anton Nosik a fost recunoscut vinovat de crima prevăzută de art. 282 din Codul penal (incitare la ură sau animozitate şi nerespectarea demnităţii umane) şi condamnat la o amendă de 500.000 de ruble' (7.000 de euro), a indicat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a tribunalului Presnenski din Moscova, Anastasia Pîlina.

Procurorul ceruse doi ani de detenţie pentru acest blogger de 50 de ani, foarte popular în Rusia, care îşi publicase textul la 1 octombrie 2015, a doua zi după începerea oficială a operaţiunii militare ruse în Siria în sprijinul regimului de la Damasc.

În acest text intitulat 'Raderea Siriei de pe hartă', el 'saluta călduros' lansarea loviturilor aeriene ruseşti, estimând că Siria era "un inamic militar real' al Israelului şi merita într-adevăr să fie bombardată.

Anton Nosik a trăit în Israel între anii 1990 şi 1997 şi are dublă cetăţenie, rusă şi israeliană.

'Anton Nosik este prima persoană care a fost acuzată de crima de a-l fi susţinut deschis pe Vladimir Putin', a ironizat avocatul său, Serghei Badamşin, pe site-ul openrussia.org.

Bloggerul, care nu se recunoaşte vinovat şi apreciază că a emis o 'opinie personală', a declarat că va face apel la această sentinţă.

Decizia Kremlinului de a trimite bombardiere, elicoptere şi rachete de croazieră în sprijinul armatei preşedintelui Bashar al-Assad nu a provocat nici dezbateri publice nici proteste în Rusia.

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin amenda Siria
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close