Antena 3 CNN Externe Un cutremur cu magnitudinea 5 s-a produs în Spania, sâmbătă

Un cutremur cu magnitudinea 5 s-a produs în Spania, sâmbătă

A.E.D.
3 minute de citit Publicat la 10:15 15 Aug 2026 Modificat la 14:10 15 Aug 2026
colaj 2 poze in care apar pagube dupa cutremurul din Spania
Cutremurul cu magnitudinea 5 din sudul Spaniei provoacă pagube materiale. Sursa colaj foto: Facebook/721 News

Un cutremur cu magnitudinea 5 a fost resimţit sâmbătă dimineaţa devreme în sudul Spaniei, cu epicentrul în municipiul Alhendin din provincia Granada, în regiunea Andaluzia, şi a provocat mai multe pagube materiale, dar nu şi victime, informează EFE, conform Agerpres.

 UPDATE 12:55 – Cutremurul din sudul Spaniei a fost resimţit în regiunile învecinate Murcia, Castilla-La Mancha şi Extremadura, dar şi la Madrid, însă până în prezent nu au fost raportate victime.

Pe lângă acest cutremur, care a avut loc în localitatea Alhendin, oraşul Granada şi zona sa metropolitană au înregistrat peste noapte 40 de replici de intensităţi variabile, care au provocat pagube materiale.

Potrivit Institutului Naţional de Geografie (IGN), cutremurul principal a fost resimţit în peste 200 de municipalităţi din cinci regiuni, deşi cu intensităţi diferite.

În Andaluzia se concentrează majoritatea municipalităţilor afectate, în provinciile Granada, Jaen, Malaga, Cordoba, Almeria şi Sevilia.

Pe reţelele sociale circulă numeroase videoclipuri de după cutremur, în special din Granada, în care poate fi observat moloz pe străzi, alături de comentarii din alte locuri ale unor persoane care au fost trezite de seism.

Momentan, nici Protecţia Civilă, nici serviciile de urgenţă nu au raportat victime, deşi replicile continue i-au determinat pe mulţi locuitori din zona metropolitană Granada să-şi părăsească locuinţele şi să se adune în parcuri şi alte spaţii deschise.

Liderul regional al Andaluziei, Juan Manuel Moreno, a raportat "unele pagube materiale" şi a avertizat cu privire la "orice cornişe sau faţade deteriorate" care s-ar putea desprinde.

Serviciul public de urgenţă a gestionat peste 200 de apeluri, majoritatea din Granada, dar şi din alte zone, unele raportând crăpături, cornişe căzute, moloz, ziduri sparte şi alte daune aduse clădirilor.

Autorităţile au activat Planul de Urgenţă pentru Risc Seismic în Andaluzia în faza de urgenţă. 

Ştire iniţială: Seismul s-a produs sâmbătă noaptea, la ora 01:04., ora locală (23:00 GMT, vineri), la o adâncime de doi kilometri, potrivit Institutului Naţional Geografic (IGN).

Guvernul regional din Andaluzia a activat faza de urgenţă, situaţia operaţională 1, a Planului de Risc Seismic din cauza cutremurului, care a fost resimţit în toate provinciile regiunii, cu excepţia oraşelor Huelva şi Cadiz, şi a provocat peste 80 de apeluri către serviciile de urgenţă.

Autorităţile au sfătuit populaţia să rămână calmă şi să evite să intre şi să iasă din clădiri, pe lângă alte măsuri preventive, cum ar fi îndepărtarea de faţade, cornişe, balcoane sau pereţi.

Primăria din Granada a raportat că nu au fost înregistrate pagube grave sau probleme structurale extinse, deşi se evaluează pagubele localizate, în special în clădirile vulnerabile.

Până în prezent, cutremurul a provocat desprinderi de tencuială, căderi ale unor elemente din faţada unor clădiri sau prăbuşirea unor ţigle din acoperişuri, precum şi alte daune în diferite părţi ale zonei metropolitane Granada, cum ar fi Armilla.

În Las Gabias, o clădire care ar fi putut fi avariată a fost evacuată ca măsură de precauţie, în timp ce localitatea Huetor Vega a rămas fără curent.

Consiliul Provincial Granada va convoca de urgenţă comitetul de experţi sâmbătă pentru a evalua starea clădirilor afectate de cutremur.

La şase minute după cutremurul cu epicentrul la Alhendin, un cutremur cu magnitudinea de 2,6, cu epicentrul la un kilometru adâncime, a lovit Gojar.

Vineri, alte trei cutremure mai mici au avut loc în aceeaşi zonă a zonei metropolitane Granada, ceea ce a alarmat şi populaţia. 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close