Antena 3 CNN Externe Un iaht de lux a luat foc în portul din Saint-Tropez. Vasul de 80.000 lire s-a făcut scrum

Un iaht de lux a luat foc în portul din Saint-Tropez. Vasul de 80.000 lire s-a făcut scrum

I.C.
2 minute de citit Publicat la 13:39 11 Iul 2025 Modificat la 13:41 11 Iul 2025
BeFunky-collageh (16)
Un iaht de lux a luat foc în portul din Saint-Tropez. Foto: X

Un superiaht evaluat la 80 de milioane de lire sterline a fost cuprins de flăcări joi seară, în portul exclusivist din Saint-Tropez, pe Coasta de Azur.

Sea Lady II, o ambarcațiune de lux care poate fi închiriată cu aproximativ 70.000 de lire pe săptămână în sezonul estival, a fost rapid cuprinsă de incendiu, potrivit autorităților din departamentul Var.

„Fumul a fost observat puțin după ora 20:00”, a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor de urgență. „Flăcările au izbucnit în partea din față a iahtului, apoi s-au extins către punțile inferioare”.

Două persoane, presupuse a fi membri ai echipajului, în vârstă de 24 și 35 de ani, au fost salvate. Amândoi au fost afectați de inhalarea de fum, însă nu s-au raportat alte victime.

Deși pompierii au reușit să stingă focul în mare parte până la miezul nopții, intervenția nu a fost deloc ușoară. „A fost dificil să urcăm la bord”, au precizat salvatorii, potrivit The Sun. „Am îndepărtat rapid celelalte iahturi din jur și am instalat bariere antipoluare, pentru că exista riscul ca ambarcațiunea să se scufunde”.

Incendiul a izbucnit într-un punct central din port, chiar vizavi de oficiul de turism din Saint-Tropez, fiind observat de sute de turiști, care au filmat și fotografiat momentul.

Cauza incendiului nu a fost stabilită, dar autoritățile au deschis imediat o anchetă.

Proprietarul iahtului nu a fost identificat oficial și nu se afla la bord în momentul incidentului.

Sea Lady II, cu o lungime de 42 de metri, a fost construită în 1986 în șantierul Souter din Cowes, pe insula britanică Wight. Inițial purta numele D’Angleterre II, dar a trecut printr-un proces complet de renovare anul trecut și navighează acum sub pavilion maltez.

Ambarcațiunea are un echipaj de opt persoane și poate găzdui până la 10 pasageri în cinci cabine luxoase, fiecare dotată cu baie proprie.

Incidentul vine exact în momentul în care superiahturi din toată lumea încep să sosească în Saint-Tropez și porturile învecinate din Franța și Italia pentru sezonul de vară. În fiecare an, sute de milioane de dolari în ambarcațiuni de lux sunt expuse de-a lungul Coastei de Azur, atrăgând vedete, magnați și turiști din întreaga lume.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close