Antena 3 CNN Externe Un nou val de concedieri şi alte măsuri de austeritate în Grecia. Măsura a fost luată la solicitarea FMI

Un nou val de concedieri şi alte măsuri de austeritate în Grecia. Măsura a fost luată la solicitarea FMI

Un nou val de concedieri şi alte măsuri de austeritate în Grecia. Măsura a fost luată la solicitarea FMI
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
de M.Z.    |    18 Iul 2013   •   10:40

Parlamentul de la Atena a aprobat, cu o majoritate de numai câteva voturi, o nouă lege care prevede concedieri în masă în sectorul bugetar şi alte măsuri de austeritate.  

Adoptarea legii a fost cerută de FMI şi Uniunea Europeană, în schimbul eliberării unei tranşe de credit de şapte miliarde de euro.

Mii de oameni au manifestat, în faţa Parlamentului, împotriva noii legi, chiar şi în timpul votării, desfăşurate noaptea târziu.

Guvernul a anunţat, în acelaşi timp, prima reducere de impozit de la declanşarea crizei economice, acum patru ani: scăderea TVA în restaurante, de la 23% la 13%.



×
Subiecte în articol: Grecia FMI
Parteneri
Craterul de pe strada din Slănic Prahova are o adâncime de 18 metri
x close