Antena 3 CNN Externe Un poet iranian a fost executat pentru că "instiga la război împotriva lui Dumnezeu"

Un poet iranian a fost executat pentru că "instiga la război împotriva lui Dumnezeu"

Un poet iranian a fost executat pentru că "instiga la război împotriva lui Dumnezeu"
10 Feb 2014   •   15:15

Un poet şi activist iranian, de etnie arabă, a fost executat pentru că era "un duşman al lui Dumnezeu" şi reprezenta un pericol la adresa securităţii naţionale.

Potrivit unor grupuri independente, Hashem Shaabani a fost executat prin spânzurare la data de 27 ianuarie, într-un penitenciar necunoscut.

Shaabani, care critica regimul de la Teheran pentru tratamentul aplicat arabilor din provincia Khuzestan, a fost încarcerat la începutul anului 2011, după ce a fost acuzat de "Mohareb"(duşman al lui Dumnezeu).

În iulie anul trecut, Tribunalul Revoluţiei Islamice l-a găsit vinovat pe Shaabani pentru "instigare la război împotriva lui Dumnezeu" şi "încurajarea corupţiei în lume". Alături de poet, alte 13 persoane au fost şi ele condamnate.

BBC Persia a transmis că autorităţile iraniene au informat deja familiile celor executaţi.

Numai luna trecută, Iranul a executat 40 de persoane, majoritatea fiind vinovate pentru trafic de droguri, se arată într-un raport întocmit de Amnesty International. Potrivit IHRDC, o sursă independentă de protecţie a drepturilor omului din Iran, din august 2013, atunci când Hasan Rouhani a devenit preşedintele statului, peste 300 de oameni au fost executaţi în aceeaşi manieră.

Teheranul susţine că "pedeapsa cu moartea este esenţială pentru menţinerea legii şi ordinii şi aceasta se aplică după procedurile exhaustive ale sistemului judiciar". 

×
Subiecte în articol: iran, teheran
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close