Premierul ungar Viktor Orban va încerca să-l convingă pe președintele SUA, Donald Trump, să facă o excepție în cazul Ungariei, iar Budapesta să poată cumpăra în continuare petrol și gaze naturale din Rusia, scrie Agerpres.
Demersul liderului ungar vine după ce administrația americană a sancționat, luna aceasta, producătorii Rosneft și Lukoil, responsabili pentru jumătate din exporturile petroliere rusești.
Măsurile americane au fost dispuse ca reacție "la lipsa unui angajament serios din partea Rusiei față de un proces de pace menit să pună capăt războiului în Ucraina", după cum au precizat autoritățile americane.
Orban se întâlnește cu Trump pe 7 noiembrie la Casa Albă, potrivit celor declarate joi de Gergely Gulyas, șeful de cabinet al premierului de la Budapesta.
Trump știe că Ungaria nu are ieșire la mare și trebuie să importe energie
"Obiectivul nostru este ca președintele Trump să își mențină poziția (cu privire la situația specială a Budapestei) și ca Ungaria să poată beneficia de o excepție în sancțiunile americane, chiar dacă ultimele sancțiuni ale SUA împotriva Rusiei nu afectează direct aprovizionarea Ungariei cu petrol și gaz natural din Rusia", a spus oficialul ungar.
Trump însuși a admis recent că Ungaria se află într-o situație specială, întrucât este o țară lipsită de ieșire la mare și nu are o producție internă de petrol și gaze naturale suficientă pentru a-și acoperi nevoile, fiind obligată să importe energie.
O alternativă în aprovizionarea cu petrol a Ungariei ar putea fi conducta Adria din Croația vecină, dar guvernul ungar acuză această țară că cere taxe de tranzit prea mari, și consideră oricum insuficientă capacitatea acestui oleoduct.