Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin își anulează marele festival de „muzică militară” din Piața Roșie din Moscova, de frica dronelor ucrainene

Vladimir Putin își anulează marele festival de „muzică militară” din Piața Roșie din Moscova, de frica dronelor ucrainene

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 21:40 17 Aug 2026 Modificat la 21:40 17 Aug 2026
Soldat rus în fața unui gard de protecție în Piața Roșie
Foto: Profimedia Images

Un important festival de „muzică militară” din Moscova a fost anulat cu patru zile înainte de data la care urma să înceapă, au anunțat organizatorii pe Telegram, relatează Politico. Parada de amploare, cunoscută sub numele de Festivalul Internațional de Muzică Militară „Turnul Spasskaia”, atrage mii de vizitatori și reunește zeci de fanfare militare în centrul Moscovei, în Piața Roșie, lângă Kremlin.

„Evenimentul a fost amânat până în 2027 din cauza unor circumstanțe independente de voința organizatorilor”, au anunțat reprezentanții festivalului.

Evenimentul, organizat pentru prima dată în 2007 la ordinul dictatorului Vladimir Putin, este unul dintre cele mai importante evenimente cu tematică militară din Rusia, alături de parada de Ziua Victoriei, organizată la Moscova pe 9 mai, și de demonstrațiile de Ziua Marinei de la Sankt Petersburg. Festivalul „Turnul Spasskaia” a mai fost anulat o singură dată, în 2020, din cauza pandemiei de COVID-19.

În primii ani, la festival au participat și fanfare militare din țări ale Uniunii Europene, Australia și Canada, însă numărul participanților internaționali a scăzut după declanșarea războiului din Ucraina în 2022.

Potrivit canalului de Telegram al festivalului, „evenimentul a fost amânat până în 2027 din cauza unor circumstanțe independente de voința organizatorilor”.

Decizia vine pe fondul intensificării atacurilor ucrainene cu drone asupra capitalei Rusiei.

În cursul nopții, forțele ucrainene au lansat unul dintre cele mai ample atacuri asupra Moscovei din ultimele luni, peste 600 de drone fiind îndreptate spre capitala rusă și regiunea înconjurătoare. Atacurile, care, potrivit presei ruse, au vizat depozite ale Wildberries, una dintre cele mai mari platforme de comerț online din Rusia, precum și depozite logistice, au provocat incendii de amploare și au ucis un om.

La începutul lunii iunie, Kremlinul a anulat un alt eveniment programat în Piața Roșie din Moscova, un concert de gală dedicat Zilei Rusiei. Parada de Ziua Victoriei din 9 mai s-a desfășurat într-un format restrâns și, pentru prima dată în aproape 20 de ani, fără tehnică militară grea.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close