Antena 3 CNN Horoscop HOROSCOP 2019 SĂGETĂTOR, cu Minerva. Vă limpeziți relațiile, întâlniți oameni cu minte

HOROSCOP 2019 SĂGETĂTOR, cu Minerva. Vă limpeziți relațiile, întâlniți oameni cu minte

HOROSCOP 2019 SĂGETĂTOR, cu Minerva. Vă limpeziți relațiile, întâlniți oameni cu minte
31 Ian 2019   •   16:43

HOROSCOP 2019 SĂGETĂTOR Trebuie să înțeleagă că toate durerile și crizele prin care au trecut în ultimii ani nu sunt altceva decât acele dureri ale facerii, în sensul bun, de a crea, de a face ceva, mai ales de a face ceva ce le place. Activitățile relaționale și sociale chiar dacă au fost puțin stresante, anul acesta se vor limpezi chiar vor duce la o armonizare cu sine, se vor simți bine în pielea lor.

HOROSCOP 2019 SĂGETĂTOR Interesele intelectuale vor fi foarte importante, gusturile sale se regăsesc mai ales în literatura spirituală, în scrierile sale, în Scriptură, dar scriu și poezie, scriu și nuvele, poate să fie un an în care avem un Săgetător-vedetă din punct de vedere literar. Viața socială pentru ei parcă se relaxează, dar mai târziu, în ultimul trimestru al lui 2019. Pentru ei, familia va fi pe primul loc. Întâlnesc oameni cu minte și interese similare și din octombrie vor putea să pună la cale diverse lucruri. Căile lor de interes vor fi cariera, dar și prietenii. Pun mare bază pe prieteni, ceea ce nu este un lucru rău.

HOROSCOP MINERVA pentru 2019. Fecioarele sunt vedetele acestui an, Vărsătorii își pot schimba locul de muncă

×
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close