Antena 3 CNN International News Șeful Binance a ajuns unul dintre cei mai bogați oameni din lume | Vrea să își doneze 99% din avere

Șeful Binance a ajuns unul dintre cei mai bogați oameni din lume | Vrea să își doneze 99% din avere

Directorul unei afaceri bazate pe criptomonede a devenit unul dintre cei mai bogați oameni de pe Pământ.

Șeful Binance a ajuns unul dintre cei mai bogați oameni din lume | Vrea să își doneze 99% din avere
Sursa foto: cnn.com
de Adrian Iclozan    |    11 Ian 2022   •   14:51

Changpeng "CZ" Zhao, care conduce bursa internațională de criptomonede Binance, a intrat în lumea miliardarilor de vârf, cu o avere netă estimată la 96 de miliarde de dolari, potrivit datelor publicate de Indexul Bloomberg al Miliardarilor. 

Averea estimată a lui Zhao rivalizează în prezent cu cea a fondatorului Oracle, Larry Ellison și o depășește pe a magnatului indian Mukesh Ambani, a cărui bogăție a crescut, de asemenea, în ultimii doi ani.

Ascensiunea antreprenorului chino-canadian (foto) este relevantă pentru crearea rapidă de bogăție în lumea extrem de dinamică a monedelor digitale, remarcă CNN.

Anul trecut, alți fondatori ai unor afaceri bazate pe criptomonede s-au bucurat de câștiguri enorme, pe măsură ce valoarea activelor digitale a sporit.

CNN amintește că Vitalik Buterin, creatorul Ethereum, și Brian Armstrong, fondatorul Coinbase, au devenit miliardari. 

Într-o postare pe Twitter, șeful Binance a transmis un mesaj cu valențe filantropice.

Purtător de cuvânt: Fondatorul Binance ar urma să-și doneze 99% din avere

"Nu vă faceți griji în legătură cu clasamentele. Concentrați-vă pe cât de mulți oameni puteți să ajutați", a scris el.

Într-o postare ulterioară, multi-miliardarul a insistat: "Opinie nepopulară: în loc de clasamentele bogăției, ar fi nevoie de un clasament al demersurilor caritabile și filantropice".

Un purtător de cuvânt al Binance a declarat pentru CNN Business că Changpeng "CZ" Zhao "intenționează să doneze cea mai mare parte a averii sale, chiar și într-un procent 99%, la fel ca alți antreprenori și fondatori de companii".

CNN amintește că în ultimii ani mai mulți oameni de afaceri binecunoscuți, între care directorul Facebook, Mark Zuckerberg, au semnat așa-numitul "Giving Pledge" (Angajamentul de dăruire, n.r.).

Această o inițiativă lansată de Warren Buffett și Bill și Melinda Gates este menită să îi încurajeze pe cei mai bogați din lume să doneze cea mai mare parte a averilor lor către organizații de caritate.

Changpeng "CZ" Zhao, un miliardar care a lucrat la McDonald's și a studiat informatica

Zhao a lansat Binance în 2017, transformându-l treptat într-una dintre cele mai mari burse criptomonede din lume.

Biografia sa publică de pe site-ul companiei spune că miliardarul a crescut într-o familie de imigranți din Canada și a lucrat anterior la McDonald's.

După ce a studiat informatica la Universitatea McGill, a realizat programe informatice de tranzacționare pentru Bursa de Valori din Tokyo și pentru Bloomberg.

"A aflat apoi despre bitcoin în 2013, în timpul unui joc de poker, după care a decis să se dedice criptomonedelor", se arată în biografia publicată de Binance, unde se mai precizează că Zhao și-a vândut apartamentul pentru a cumpăra bitcoini.

La fel ca și alte burse de monede virtuale, Binance s-a confruntat cu probleme de reglementare în întreaga lume în ultimele luni, inclusiv cu o interdicție în Regatul Unit și cu alte restricții în diverse țări, între care și Canada.

Însă fondatorul companiei a comentat că "regulamentele clare sunt esențiale pentru creșterea continuă" și că "mai multe reglementări înseamnă că industria se maturizează și se pun bazele pentru ca mai mulți oameni să se simtă în siguranță participând la tranzacțiile cu criptomonede".

×
Subiecte în articol: Changpeng Binance
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close