Antena 3 CNN International News Investigatori din Ucraina, la locul unde a căzut racheta care a ucis doi oameni în Polonia

Investigatori din Ucraina, la locul unde a căzut racheta care a ucis doi oameni în Polonia

Anchetatori ai Kievului se află în Polonia, la locul prăbușirii rachetei care a ucis, marți, doi oameni și despre care SUA, NATO și Polonia au spus că a fost, "probabil", lansată de defensiva ucraineană în replică la un atac rusesc.

Investigatori din Ucraina, la locul unde a căzut racheta care a ucis doi oameni în Polonia
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    17 Noi 2022   •   18:27

Informația este transmisă de CNN, care citează o sursă din cadrul președinției ucrainene.

Această evoluție vine după ce președintele Volodimir Zelenski a cerut insistent participarea țării sale la investigația demarată de Polonia și de Statele Unite. 

"Miercuri, am insistat să fim incluși în echipa internațională de investigație și seara târziu am primit confirmarea. În această dimineață, specialiștii noștri se deplasează la locul incidentului", a spus, joi, Zelenski, cu ocazia participării la un forum economic.

După ce a susținut, miercuri seară, că racheta căzută în Polonia, la Przewodow, nu a fost lansată de ucraineni, ci de ruși, Zelenski și-a nuanțat, joi, poziția.

"Nu știu ce s-a întâmplat. Nu știm sigur. Dar sunt sigur că a fost o rachetă rusească și că (forțele ucrainene) au tras cu sistemele de apărare anti-aeriană. Doar după anchetă se vor putea trage concluzii cu privire la proveniența rachetei care a căzut pe teritoriul Poloniei", a adăugat el.

Oficial polonez: "Toate dovezile arată că racheta de la Przewodow a fost lansată de Ucraina"

Toate dovezile colectate până în prezent de NATO, SUA și Polonia arată că racheta care a ucis, marți, doi oameni în această din urmă țară a fost lansată de forțele ucrainene.

Declarația a fost făcută joi de Jacek Severa, șeful Biroului Național de Securitate din Polonia, într-un interviu pentru postul de radio Polish RMF.

"Dovezile indică faptul că avem de-a face cu o rachetă specifică sistemului S-300, lansată de apărarea antiaeriană a Ucrainei", a precizat el, conform CNN.

Racheta a căzut în apropiere de satul Przewodow, situat la circa șase kilometri de granița cu Ucraina.

Explozia produsă la sol a ucis doi fermieri locali.

Foto: poliția poloneză restricționează accesul la locul incidentului de la Przewodo

×
Subiecte în articol: Ucraina Polonia racheta Volodimir Zelenski
Parteneri
Un nou val de aer rece va traversa România
x close