Antena 3 CNN International News Situație halucinantă la Kiev: dați afară de Zelenski, Procurorul General și șeful Serviciilor Secrete n-au fost, de fapt, demiși

Situație halucinantă la Kiev: dați afară de Zelenski, Procurorul General și șeful Serviciilor Secrete n-au fost, de fapt, demiși

Ivan Bakanov, directorul Serviciului de Securitate (SBU), și Irina Venediktova, Procurorul General al Ucrainei, nu au fost demiși din funcțiile ocupate, în ciuda unui anunț în acest sens, făcut de președintele Volodimir Zelenski în orele anterioare.

Bakanov si Venediktova
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    18 Iul 2022   •   14:00

Cei doi au fost suspendați din funcții pe durata unor investigații penale asupra unor persoane din instituțiile pe care le conduc.

Suspendarea celor doi este menită să garanteze că aceștia nu vor interveni în investigațiile menționate, transmite CNN, care îl citează pe un oficial de rang înalt din administrația președintelui Zelenski.

"Am așteptat mai multe rezultate concrete și măsuri suficient de radicale de la conducătorii acestor instituții, în vederea curățării acestor structuri de colaboratori și trădători ai statului. Totuși, în cea de-a șasea lună de război continuăm să găsim grupuri de astfel de oameni în fiecare dintre instituții", a declarat Andrii Smirnov, adjunct al șefului Biroului Prezidențial al Ucrainei.

Pe baza rezultatelor oficiale ale investigațiilor, președintele Volodimir Zelenski va decide dacă va trimite sau nu Parlamentului o moțiune în vederea demiterii Procurorului General și a șefului SBU, a precizat Andrii Smirnov.

Zelenski a numit deja interimari pentru Procurorul General și șeful SBU

El a adăugat că autoritățile ucrainene depistează "săptămânal" colaboratori în cele două instituții.

Versiunea prezentată de oficialul citat de CNN vine după ce în noaptea de duminică spre luni președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat că a luat decizia de a-l schimba din funcție pe Procurorul General și de a-l demite pe șeful SBU.

Potrivit lui Zekenski, mai mult de 60 de angajați din instituțiile conduse de cei doi oficiali sunt suspectați de trădare.

Între timp, președintele ucrainean a semnat deja decretele prin care numește conducători interimari în funcțiile de șef al SBU și Procuror General al Ucrainei.

Astfel, la conducerea interimară a SBU a fost numit Maliuk Vasil.

Oleksii Simonenko va ocupa interimar funcția de Procuror General.

Zelenski i-a pus gând rău șefului SBU, acuzat de incompetență 

Presa internațională relata încă de la finele lunii trecute că, la Kiev, este iminentă schimbarea lui Ivan Bakanov de la conducerea celui mai mare serviciu de informații al Ucrainei.

Bakanov, un bărbat de 47 de ani care a condus anterior Direcția Anti-Corupție din SBU și a fost director adjunct al Serviciului, este blamat pentru faptul că nu a găsit "răspunsurile potrivite" la invazia rusă din 24 februarie și pentru că nu a reușit să comande corespunzător uriașul său dispozitiv, de peste 30.000 de agenți, potrivit publicației Politico.

Politico cita patru oficiali apropiați președintelui și un diplomat occidental care a consiliat Kievul cu privire la deciziile legate de serviciul de informații condus de Bakanov.

"Suntem extrem de nemulțumiți de munca sa și lucrăm pentru a scăpa de el", a declarat sub rezerva anonimatului, pentru publicația citată, un oficial ucrainean de rang înalt apropiat de președintele Zelenski.

Paradoxal, însuși Ivan Bakanov este un apropiat al lui Zelenski.

El este cel care a condus compania de divertisment și apoi campania prezidențială a actualului șef statului.

Numirea lui Bakanov în 2019 a fost criticată de partidele de opoziție, care au spus acesta nu este o persoană potrivită pentru a conduce cea mai importantă agenție de informații a Ucrainei.

Totuși, fiind vorba, la momentul respectiv, de unul dintre cei mai de încredere oameni ai noului președinte, oponenții nu au putut face mare lucru pentru a bloca decizia.

Foto: Ivan Bakanov (stânga) și Irina Venediktova (drepta)

×
Citește mai multe din International News
» Vezi toate știrile din International News
Cele mai noi știri
Parteneri
x close