Antena 3 CNN Life Știinţă Capsula spațială Crew Dragon, cu primii astronauți din Ungaria, Polonia și India la bord, a ajuns la Stația Spațială Internațională

Capsula spațială Crew Dragon, cu primii astronauți din Ungaria, Polonia și India la bord, a ajuns la Stația Spațială Internațională

R.M.
3 minute de citit Publicat la 17:01 26 Iun 2025 Modificat la 17:01 26 Iun 2025
racheta lansata
Echipajul misiunii Axiom 4 a ajuns la bordul ISS joi dimineaţă. FOTO: X

Capsula spațială Crew Dragon, aparținând companiei SpaceX, ce transportă în spațiu primii astronauți din Ungaria, Polonia și India în cadrul misiunii private Axiom-4, organizată de compania americană Axiom, a andocat joi la Stația Spațială Internațională (ISS), conform imaginilor difuzate în direct de compania Axiom, transmite AFP, potrivit Agerpres.

La bordul capsulei se află un echipaj format din americanca Peggy Whitson, în vârstă de 65 de ani, Shubhanshu Shukla (India), în vârstă de 39 de ani, Slawosz Uznanski-Wisniewski (Polonia), în vârstă de 41 de ani, și Tibor Kapu (Ungaria), în vârstă de 33 de ani. Cei patru vor petrece 14 zile la bordul ISS, unde vor realiza cercetări științifice în condiții de microgravitație. Ei vor realiza aproximativ 60 de experimente, în special asupra microalgelor și tardigradelor - animale microscopice.

A patra misiune autonomă a start-upului Axiom Space realizată cu ajutorul unei capsule Crew Dragon, a ajuns la ISS după un zbor de aproximativ 28 de ore. Echipajul capsulei Crew Dragon a fost întâmpinat pe ISS de cei șapte rezidenți actuali ai stației - trei astronauți din Statele Unite, un astronaut din Japonia și trei cosmonauți din Rusia.

Misiunea este al patrulea zbor de acest tip organizat de Axiom Space începând din anul 2022, compania cu sediul în Houston dezvoltându-și activitatea de trimitere pe orbita Pământului a unor astronauți sponsorizați de companii private și guverne străine.

Pentru India, Polonia și Ungaria, lansarea ce a avut loc miercuri a marcat revenirea la zborurile spațiale cu echipaj uman după mai bine de 40 de ani și, totodată, prima misiune de trimitere a unor astronauți din fiecare dintre aceste trei țări la bordul Stației Spațiale Internaționale.

Predecesorii astronauților din aceste trei țări se numeau 'cosmonauți', pentru că au zburat în spațiu la bordul unor vehicule sovietice, înainte de prăbușirea fostei U.R.S.S.

Participarea la misiunea Axiom 4 a lui Shubhanshu Shukla, un pilot al forțelor aeriene indiene, este considerată de programul spațial al Indiei ca un fel de precursor al primei misiuni cu echipaj uman ce urmează să fie realizată de vehiculul său spațial orbital Gaganyaan, planificată pentru 2027.

Cele trei națiuni finanțează ele însele trimiterea astronauților lor în spațiu. Ungaria a anunțat în 2022 că plătește 100 de milioane de dolari pentru un loc la bordul acestui vehicul spațial, în timp ce India și Polonia nu au dezvăluit sumele cheltuite pentru acest zbor spațial, considerat un moment de mândrie națională și un element al politicii lor de tip 'soft power'.

Potrivit presei indiene, autoritățile din New Delhi ar fi plătit pentru un loc la bordul capsulei Crew Dragon peste 60 de milioane de dolari.

Echipajul Axiom 4 este condus de Peggy Whitson, care s-a pensionat de la NASA în 2018 după o carieră de pionierat, ce a inclus titulatura de primă femeie care a ocupat funcția de astronaut-șef al agenției spațiale americane. De asemenea, ea a fost prima femeie care a comandat o misiune pe ISS și totodată prima femeie care a făcut acest lucru de două ori.

În prezent consultant și director al zborurilor spațiale cu echipaj uman pentru compania privată Axiom Space, ea a petrecut în total 675 de zile în spațiu, un record pentru SUA, în timpul a trei misiuni realizate pentru NASA și al unui al patrulea zbor în spațiu, efectuat în calitate de comandant al misiunii Axiom 2 în anul 2023.

Misiunea Axiom 4 a fost programată inițial pentru lansare în cursul zilei marți, înainte ca o prognoză de vreme nefavorabilă să forțeze o amânare de 24 de ore.

Utilizată de Axiom Space, capsula Crew Dragon joacă, de asemenea, un rol crucial pentru agenția spațială americană (NASA), deoarece este în prezent singurul vehicul spațial american ce este capabil să transporte astronauți spre ISS.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close