Antena 3 CNN Life Viață sănătoasă Cei care au încercat-o spun că este LICOAREA TINEREŢII. "Am simţit efectele la câteva zile. Trupul mi se transformase"

Cei care au încercat-o spun că este LICOAREA TINEREŢII. "Am simţit efectele la câteva zile. Trupul mi se transformase"

Cei care au încercat-o spun că este LICOAREA TINEREŢII. "Am simţit efectele la câteva zile. Trupul mi se transformase"
de O.P.    |    10 Dec 2014   •   08:18

Acest sirop miraculos este dulce, delicios şi prezintă şi o multitudine de beneficii pentru sănătate, în special datorită conţinutului de mangan şi zinc. Siropul de arţar provine din seva arţarului de zahăr, arţarului negru sau arţarului roşu, iar în natură există 10 specii de arţar). Procesul de extragere este destul de simplu, începând cu găurirea arborelui, care permite ca seva să curgă. Seva este transparentă, aproape lipsită de gust şi cu un conţinut scăzut de zahăr în momentul în care este extrasă din arţar.

Menţine sănătatea inimii. Zincul pe care îl furnizează siropul de arţar, pe lângă acţiunea sa antioxidantă, are şi alte funcţii care pot reduce progresia aterosclerozei. Zincul este necesar pentru funcţionarea adecvată a celulelor endoteliale şi ajută la prevenţia daunelor endoteliale cauzate de oxidarea colesterolului rău LDL şi a altor grăsimi oxidate. Membranele endoteliale ce au un conţinut scăzut de zinc sunt mult mai predispuse deteriorării. De asemenea, studiile arată că persoanele care au carenţe de mangan, un mineral conţinut din plin în siropul de arţar, au un nivel scazut de colesterol bun.

Antioxidant. Manganul este un cofactor esenţial într-o serie de enzime importante în producţia de energie şi pentru protecţia antioxidantă. De exemplu, enzima antioxidantă cheie superoxid dismutază, care dezarmează radicalii liberi produşi în mitocondrii (fabricile producătoare de energie din celule), necesită mangan. Cercetătorii de la Universitatea din Rhode Island au descoperit că siropul de arţar, datorită compuşilor antioxidanţi, poate preveni boli cronice grave precum diabetul, cancerul, osteoporoza şi Alzheimerul.

Remediu pentru diabetici. Siropul de arţar este plin de fenoli – compuşi antioxidanţi din siropul de arţar – care pot ajuta ca diabeticii să îşi menţină nivelul glicemiei la cote normale. Fenolii inhibă enzimele care sunt implicate în conversia carbohidraţilor în zahăr. 22% din doza recomandată zilnic de mangan este conţinut în numai 13 g de sirop de arţar.

Întăreşte sistemul imunitar. Zincul şi manganul sunt aliaţi importanţi pentru sănătatea sistemului imunitar. Se pare că multe dintre celulele care susţin sistemul imunitar depind de zinc pentru funcţionarea optimă. Preponderent asupra copiilor, cercetătorii au studiat efectele deficienţei de zinc (şi a suplimentării cu zinc) asupra răspunsului imunitar şi a numărului de celule de sânge albe, incluzând studii specifice pe limfocitele T, macrofage şi celulele B (toate tipurile de celule albe de sânge importante pentru sistemul imunitar).

×
Parteneri
Incendiu la etajul 12 al unui bloc din București, în noaptea de Înviere
x close