Puțini turiști români care se plimbă vara aceasta pe faleza din Balcic cunosc povestea impresionantă a uneia dintre cele mai frumoase clădiri din orașul bulgar făcea parte din Cadrilater și a aparținut țării noastre între 1913 și 1940. Ascunsă printre vegetație și cu fața spre mare, Vila Storck atrage astăzi privirile tuturor, însă istoria ei este strâns legată de România și de una dintre cele mai importante familii de artiști români ai secolului trecut.
După zeci de ani în care a fost lăsată în paragină, schimbând mai mulți proprietari și fiind chiar scoasă la vânzare pentru aproximativ 3 milioane de euro, vila și-a recăpătat, în sfârșit, frumusețea.
Casa de vacanță a familiei Storck
Vila a fost construită între anii 1936 și 1937 de sculptorul român Frederic (Fritz) Storck și de soția sa, pictorița Cecilia Cuțescu Storck, într-o perioadă în care Balcicul făcea parte din România și devenise locul preferat de vacanță al elitelor culturale.
Nu era doar o casă de vară, ci un adevărat refugiu artistic.
Vila Storck se afla chiar în apropierea domeniului Reginei Maria de la Balcic. Datorită acestei vecinătăți și faptului că Frederic și Cecilia Storck făceau parte din cercul artistic al vremii, casa a devenit un loc de întâlnire pentru artiști, intelectuali și membri ai Casei Regale.
Potrivit Muzeului Municipiului București, în atelierul și reședința familiei Storck veneau Regina Maria și alți membri ai Familiei Regale, iar aici aveau loc întâlniri ale artiștilor, vizite și momente dedicate creației.
Balcicul devenise, în perioada interbelică, una dintre cele mai importante colonii artistice din România, iar familia Storck se număra printre cei care își petreceau aici fiecare vară.
› Vezi galeria foto ‹
„Ochiul și inima se desfătau privind în toate părțile”
Cecilia Cuțescu Storck a decorat loggia cu o amplă pictură murală inspirată de mare și de peisajul dobrogean, iar fiul ei, Romeo Kunzer, a participat la realizarea frescelor. Sculpturile lui Frederic Storck completau ansamblul artistic al vilei.
În autobiografia sa „Fresca unei vieți”, publicată în 1944, artista descria atmosfera din loggie.
„În timpul din urmă, ședeam mereu în loggia și, fiindcă acolo îmi plăcea așa de mult, m-am gândit să imprim zidurilor ceva din simțirea mea de artistă și astfel, în ultimul an, am decorat în tempera toți pereții.
Am pictat figuri animând peisaje ideale, în care nu lipsesc corăbiile care poposesc în porturi, cu ziduri drepte și neobișnuit de înalte oprindu-se brusc în mare, cu drumuri prăpăstioase și fecioare în rugăciune, desprinzând lumini din straturile cerului. Pe dealuri ascuțite alergau în sus și în jos călăreți în mantale fluturânde, ca în icoanele bizantine. În primul plan, alături cu animalele curioase, grupuri de femei stăteau gânditoare, strânse în grupuri. Din când în când, câte un gest lent anima întregul grup, pe când o femeie alerga printre stânci să ducă o solie în lume. Bărbații, învăluiți în pânze vișinii și galbene ca pulberea de muștar stăteau în picioare, uitându-se unii la alții mirați de a se găsi pe aceste povîrnișuri fantastice.
Astfel, pereții cântau în culori și linii, evocând imagini fără vreun subiect precis. Mă ajutase la lucru Romeo, cu mâna lui îndemânatică, adăugînd caracter și expresie, imaginație sprintenă și originală. Ce bine îmi părea să-l văd lucrând alături de mine. Era dorința mea dintotdeauna.
Sus, o serie de lunete adâncite în zid, care formau decorațiunea sub plafon, le-a pictat armonios Lita, în culori fragede și pline de farmec, înscriind arabescul corăbiilor vechi, cu personaje îmbrăcate în zale, ancorând la poalele vreunei cetăți imaginare.
Pe piedestalele de piatră, așezate de jur împrejur, te uimea cadența și perfecțiunea formelor statuetelor în bronz și marmură ale lui Fritz, iar pe tonul cald al roșului pompeian, loggia mică de alături se lămureau pline de farmec șapte reliefuri în piatră, variantele celor pe care le făcusem la casa Stăuceanu.
Ochiul și inima se desfătau privind în toate părțile. Soarele se așternea în benzi de lumini aurii, animând lucrurile neînsuflețite și, pe când culoarea mării se îngâna cu tonurile picturilor de pe pereți, ritmul ei se prindea armonios cu cel al statuilor lui Fritz.”, nota aceasta.
Vila Storck a fost proiectată de arhitecta Henriette Delavrancea-Gibory, una dintre cele mai importante figuri ale arhitecturii românești din secolul al XX-lea și una dintre primele femei-arhitect din România. Fiica scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea, Henriette Delavrancea a semnat numeroase vile de pe litoralul românesc și din Balcic, fiind apreciată pentru stilul său care integra armonios clădirile în peisaj. La Vila Storck, ea a conceput o construcție adaptată reliefului abrupt și orientată spre mare, cu terase, loggii și spații larg deschise către peisaj, într-un stil mediteranean discret, specific arhitecturii pe care a promovat-o în Cadrilater.
După cedarea Cadrilaterului, vila a rămas în Bulgaria
În 1940, odată cu cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, familia Storck a fost nevoită să părăsească Balcicul.
Vila a rămas pe teritoriul bulgar și, în perioada comunistă, a intrat în proprietatea statului. De-a lungul deceniilor, clădirea și-a pierdut treptat farmecul. Interiorul a fost modificat, picturile au fost acoperite cu straturi succesive de tencuială și vopsea, iar monumentul a început să se degradeze.
A fost cumpărată de un investitor rus
După 1990, imobilul a fost privatizat.
În jurul anului 2009, vila a fost cumpărată de un investitor rus, care a anunțat un amplu proiect de restaurare. Arhitectul bulgar Vladimir Popov, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în restaurarea patrimoniului din Balcic, a realizat proiectul și declara atunci că intenția proprietarului era ca vila să își recapete imaginea originală și să funcționeze atât ca reședință privată, cât și ca spațiu cultural.
Planurile nu s-au concretizat însă, iar anii au trecut fără ca lucrările să înceapă.
Vila a fost scoasă la vânzare cu aproape 3 milioane de euro
La un moment dat, proprietatea a fost scoasă la vânzare prin intermediul unei agenții imobiliare din Bulgaria.
Anunțul descria vila ca având aproximativ 367 de metri pătrați construiți și aproape 9.000 de metri pătrați de teren, fiind însoțită deja de proiecte de restaurare. Prețul cerut era de aproximativ 3 milioane de euro.
Nici atunci însă viitorul monumentului nu părea sigur.
Salvarea a venit din Elveția
Acum câțiva ani Vila Storck a fost cumpărată de un cuplu de elvețieni.
Datele din registrele comerciale bulgare indică faptul că proprietatea este administrată prin societatea Villa Stork, controlată în prezent de omul de afaceri elvețian Oliver Matthias Patrick Echinger.
Noii proprietari au decis să păstreze destinația exclusiv rezidențială a casei, urmând ca aceasta să devină reședința lor de vară, dar și să restaureze imobilul cât mai aproape de forma sa originală.
De proiect s-a ocupat chiar arhitectul Vladimir Popov, cel care realizase planul de restaurare cu mulți ani în urmă.
În timpul lucrărilor, echipa a făcut o descoperire spectaculoasă. Sub straturile de tencuială și vopsea aplicate în perioada comunistă au fost găsite fragmente din pictura murală originală realizată de Cecilia Cuțescu Storck împreună cu Romeo Kunzer în 1939.
Se pare că proprietarii au decis conservarea acestor fragmente, conștienți de valoarea lor artistică și istorică.
Vila și-a recăpătat frumusețea
În ultimii ani, turiștii români care au ajuns la Balcic au observat că Vila Storck a intrat într-un amplu proces de restaurare. Astăzi, exteriorul clădirii și-a recăpătat eleganța de altădată, iar imaginile recente arată una dintre cele mai frumoase vile istorice de pe litoralul bulgăresc.
Deși vila nu este deschisă publicului și nu funcționează ca muzeu sau spațiu pentru evenimente, ea continuă să atragă privirile miilor de români care se plimbă pe faleza din Balcic.
Puțini dintre ei știu însă că, dincolo de arhitectura spectaculoasă și de priveliștea spre mare, această casă spune o poveste despre una dintre cele mai importante familii de artiști ai României, despre pierderea Cadrilaterului și despre salvarea unui monument care părea condamnat să dispară.
Cine au fost soții Storck
Frederic (Fritz) Storck și Cecilia Cuțescu Storck au fost artiști români, chiar dacă numele lui Frederic trădează origini germane.
Frederic (Fritz) Storck (1872–1942) a fost un sculptor român, fiul sculptorului Karl Storck, considerat întemeietorul școlii moderne de sculptură din România. Familia Storck era de origine germană (transilvăneană), dar era stabilită în România de generații, iar Frederic s-a născut și a activat în București.
Cecilia Cuțescu Storck (1879–1969) a fost una dintre cele mai importante pictorițe ale României și prima femeie profesor universitar de artă din Europa, predând la Academia de Belle Arte din București.
Cei doi s-au căsătorit în 1909 și au format unul dintre cele mai cunoscute cupluri de artiști ai României interbelice. Au avut ateliere și locuința din București (astăzi Muzeul Frederic și Cecilia Cuțescu-Storck), iar din anii '30 și-au construit vila de vacanță de la Balcic.
