Antena 3 CNN Mediu Planeta a intrat într-o „nouă realitate”: A fost atins primul punct critic al crizei climatice. Ce urmează acum

Planeta a intrat într-o „nouă realitate”: A fost atins primul punct critic al crizei climatice. Ce urmează acum

I.C.
3 minute de citit Publicat la 15:34 13 Oct 2025 Modificat la 15:35 13 Oct 2025
987084
Planeta se confruntă cu o „nouă realitate” climatică, după ce a atins primul dintr-un lanț de puncte critice. Foto: Getty Images

Planeta se confruntă cu o „nouă realitate” climatică, după ce a atins primul dintr-un lanț de puncte critice - evenimente catastrofale și, în mare parte, ireversibile - care marchează moartea în masă a recifelor de corali, potrivit unui raport amplu realizat de 160 de oameni de știință din întreaga lume, relatează CNN.

Pe măsură ce oamenii continuă să ardă combustibili fosili și să ridice temperatura globală, valurile de căldură extreme, inundațiile, secetele și incendiile de vegetație devin tot mai frecvente și mai intense. Însă efectele nu se opresc aici. Schimbările climatice riscă să împingă unele dintre sistemele esențiale ale Pământului, de la pădurea amazoniană până la calotele de gheață, dincolo de punctul lor de echilibru, provocând colapsuri în lanț cu efecte devastatoare la nivel global.

„Ne apropiem rapid de mai multe puncte critice ale sistemului planetar care ar putea transforma lumea așa cum o cunoaștem, cu consecințe dezastruoase pentru oameni și natură”, a declarat Tim Lenton, profesor la Global Systems Institute din cadrul Universității Exeter și coautor al raportului publicat duminică.

Recifele de corali, primele victime ale colapsului climatic

Primul punct critic deja atins este reprezentat de moartea masivă a recifelor de corali din apele calde.

Din 2023, oceanele lumii au atins temperaturi record, declanșând cel mai amplu fenomen de albire a coralilor observat vreodată, peste 80% dintre recife fiind afectate. Lumea subacvatică vibrantă, plină de culoare și viață, este înlocuită treptat de peisaje albe, dominate de alge.

„Am depășit pragul pe care recifele îl puteau suporta”, a spus Mike Barrett, consilier științific principal al World Wildlife Fund (WWF) Marea Britanie și coautor al raportului. Dacă încălzirea globală nu este inversată, „recifele, așa cum le cunoaștem, vor dispărea complet”, avertizează autorii.

Dispariția coralilor va avea consecințe grave: aceste ecosisteme sunt vitale pentru supraviețuirea a mii de specii marine, asigură hrană pentru milioane de oameni, contribuie cu trilioane la economia globală și protejează țărmurile de furtuni.

Alte puncte critice, tot mai aproape

Dacă temperaturile continuă să crească, urmează și alte praguri periculoase. Raportul arată că planeta este pe punctul de a depăși limita de 1,5°C peste nivelurile preindustriale - obiectivul stabilit prin Acordul de la Paris.

Printre cele mai alarmante scenarii se numără prăbușirea Circulației Meridionale Atlantice (AMOC), un sistem crucial de curenți oceanici care reglează clima globală. Colapsul său ar avea efecte dramatice: unele regiuni ar putea intra într-o perioadă de frig extrem, altele s-ar supraîncălzi, sezoanele musonice ar fi perturbate, iar nivelul mărilor ar crește semnificativ.

„Există riscul ca această prăbușire să se producă chiar în timpul vieții generațiilor de azi”, a avertizat Barrett.

Lumea nu este pregătită

„Politicile actuale și acordurile internaționale sunt concepute pentru schimbări treptate, nu pentru astfel de transformări bruște, ireversibile și interconectate”, a explicat Manjana Milkoreit, cercetătoare la Universitatea din Oslo și coautoare a studiului. Modul în care guvernele vor reacționa acum „ar putea modela viitorul sistemului Pământului pentru mult timp de acum înainte”, a adăugat ea.

Raportul cere măsuri urgente: reducerea rapidă a poluării care încălzește planeta și extinderea tehnologiilor de captare și eliminare a carbonului din atmosferă.

Potrivit lui Lenton, depășirea pragului de 1,5°C este inevitabilă, dar prioritatea trebuie să fie limitarea încălzirii suplimentare și scăderea temperaturii globale cât mai repede posibil.

Există și vești bune

În ciuda concluziilor îngrijorătoare, raportul menționează și câteva progrese semnificative, cum ar fi creșterea accelerată la nivel global a utilizării energiei solare, a vehiculelor electrice, a bateriilor și a pompelor de căldură. Odată ce tehnologiile poluante sunt înlocuite, este puțin probabil ca ele să revină, deoarece alternativele curate sunt deja mai ieftine și mai eficiente.

Raportul este publicat cu doar o lună înainte de conferința ONU privind clima, COP30, care va avea loc în Brazilia. Reuniunea este una esențială, întrucât țările trebuie să-și prezinte noile planuri de reducere a emisiilor pentru următorul deceniu.

„Această situație dramatică trebuie să fie un semnal de alarmă: dacă nu acționăm decisiv acum, vom pierde și pădurea amazoniană, calotele de gheață și curenții oceanici vitali”, a avertizat Barrett. „Un asemenea scenariu ar fi o catastrofă pentru întreaga omenire”.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close