Discuţiile s-au blocat la Educaţie. Totul a plecat de la câteva sute de amendamente depuse de senatorul liberal Liviu Câmpanu la bugetul ministerului Educaţiei. Preşedintele de şedinţă Ioan Oltean a cerut un vot în bloc pe cele 300 de amendamente ale lui Câmpanu, pe motiv că era vorba de un singur iniţiator, se refereau la un singur ordonator de credite şi aveau indicată o singură sursă de finanţare, şi anume Administraţia Prezidenţială. Liberalii au contestat decizia.
Până la urmă, şedinţa a fost suspendată cu 20 de minute înainte de miezul nopţii. Dezbaterile vor fi reluate vineri dimineaţă, iar parlamentarii vor avea un program încărcat în acest weekend. Surse parlamentare vorbeau joi de o înţelegere între PNL şi PSD pentru ca dezbaterile să meargă mai repede. Ideea a fost respinsă categoric de preşedintele PNL Călin Popescu Tăriceanu, dar şi de modul în care s-au desfăşurat dezbaterile până acum. Abia vineri bugetul Educaţiei a primit vot favorabil din partea Parlamentului.
Antena 3
Ştiri video recomandate