Antena 3 CNN Politică Andronescu primeşte o bulă de oxigen de la PSD. Partidul, de acord cu controlul la Spiru Haret, dar nu cu "pedepsirea" absolvenţilor

Andronescu primeşte o bulă de oxigen de la PSD. Partidul, de acord cu controlul la Spiru Haret, dar nu cu "pedepsirea" absolvenţilor

Andronescu primeşte o bulă de oxigen de la PSD. Partidul, de acord cu controlul la Spiru Haret, dar nu cu "pedepsirea" absolvenţilor
Sursa foto: Bogdan Niculescu Duvãz
21 Iul 2009   •   14:33

Licenţiaţii de universităţi particulare nu trebuie să sufere, instituţiile de învăţământ private certate cu legea da. Conducerea social-democrată a decis să amâne ultimatatumul dat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andonescu de soluţionare favorabilă a situaţiei diplomelor tinerilor care au urmat cursurile neacreditate al unor universităţi particulare până când controlul efectuat de minister la nivelul acestor instituţii va fi finalizat. Purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz a precizat marţi că Ecaterina Andronescu a informat partidul că verificările ntreprinse la Universitatea "Spiru Haret" au "deschis piste noi", evidenţiind "probleme destul de grave".

În lumina informării trimise de ministrul de resort, PSD pare dispus să susţină o modificare legislativă care să trateze de o manieră drastică sistemul de supraveghere şi verificare a cifrelor de şcolarizare.
?Probabil că se va ajunge şi la o modicare a legii care trebuie să devina mult mai drastică în ceea ce priveşte sistemul de supraveghere şi acreditare. Nu trebuie pedepsiţi cei care cu bună credinţă au parcurs acest drum şi au ajuns în această situaţie nedorită. Absolvenţii cu diploma valabilă în sistemul de învăţământ nu vor avea probleme care să pună sub semnul întrebării ceea ce ei au absolvit. Sigur că acolo unde sunt falsuri sau se descoperă alte tipuri de operaţiuni nelegale nu pot fi considerate ca fiind acceptabile sau legale? a mai explicat Duvăz nuanţare de poziţie a formaţiunii sale.

Duvăz a arătat că PSD doreşte ca studenţii care au absolvit şi ale căror diplome au fost deja validate cu antetul ministerului Educaţiei să nu sufere nici o consecinţă pentru lipsa de acreditare a cursurilor urmate la nivelul acestor universităţi.
?Studenţii care au parcurs cu bună credinţă cursurile instituţiilor de învăţământ private nu trebuie să sufere efectele nedrepte ale unor nereguli făcute de cei care au condus sau conduc aceste instituţii. Pe aceste deziderate se va lua o decizie cu ministrul la sfârşitul acestui control? a precizat Duvăz.

Social-democratul a admis că în învăţământul superior românesc ?au proliferat forme de învăţământ care nu asigură un nivel de pregătire corespunzător şi pun sub semnul întrebării dezvoltarea învăţământului superior şi recunoaşterea calităţii sale?.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat că diplomele eliberate de Universitatea "Spiru Haret" şi alte instituţii de învăţământ superior la programele de studii neautorizate cad sub incidenţa nulităţii, dar pot fi validate dacă absolvenţii dau un examen de selecţie într-un interval de cinci ani, într-o universitate cu programul de studii acreditat şi evaluat cu calificativul "grad ridicat de încredere".

Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Parteneri
Pelerinaj la Mâna Sfântului Ioan Rusu, adusă la Mănăstirea Pantocrator
x close