În ultimul timp, se petrec tot felul de evenimente în interiorul structurilor interne, precum situaţia de la Piteşti, aminteşte preşedintele. Aceste balansări de probleme în interior şi exterior arată că problema este la oameni, nu la sistem. Trebuie să curăţam sistemul, nu să îl acuzăm, spune şeful statului.
Am foarte mare încredere în institutia Administraţiei şi Internelor, a declarat Băsescu. Să nu o pierdeţi. Este foarte importantă în perioada de criză economică.
În acelaşi timp, preşedintele a amintit că nu trebuie să judecăm structurile statului după ?întâmplări?, pentru că astfel de ?întâmplări? se petrec în toate zonele activităţii sociale şi economice. Nu există sisteme perfecte, asigură şeful statului. Totuşi, pentru ca sistemul să fie unul eficient, trebuie ca noua conducere să îi elimine pe cei care nu îşi au locul în minister.
În acelaşi timp, Traian Băsescu avertizează că procesul de descentralizare trebuie să continue, iar nivelul de autonomie al comunităţilor locale să crească. Ordinea publică trebuie să fie controlată de responsabilii locali . Oridinea publică este o chestiune care ţine de confortul comunităţii şi nu poate fi controlată de la Bucuresti, spune preşedintele. "Autonomie locală, da, autonomie teritorială, niciodată", a încheiat şeful statului.
Dan Nica promite că activitatea acestui minister va avea coordonate simple. În lupta dintre poliţie şi infractor va câştiga mereu poliţia. Jandarmeria va deţine controlul în stat, nu criminalii. Frontierele ţării vor fi bine apărate. De toţi cei care nu ar trebui să iasă din ţară de va ocupa polţiia de frontieră.
Antena3.ro
Ştiri video recomandate