Antena 3 CNN Politică Băsescu, vizită de lucru în Polonia. Pe agendă, securitatea energetică şi politica agricolă comună a UE

Băsescu, vizită de lucru în Polonia. Pe agendă, securitatea energetică şi politica agricolă comună a UE

Băsescu, vizită de lucru în Polonia. Pe agendă, securitatea energetică şi politica agricolă comună a UE
Sursa foto: Basescu
05 Mar 2009   •   09:42

Preşedintele României, Traian Băsescu, merge joi într-o vizită oficială în Polonia. Traian Băsescu se va întâlni cu preşedintele polonez, Lech Kaczynski, dar şi cu liderii Parlamentului Poloniei. În cursul vizitei, şeful statului are programate întrevederi şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri polonez şi cu membri ai comunităţii româneşti, din Republica Polonă.

Potrivit preşedintelui, la întâlnirea cu omologul său polonez va aborda subiecte ca problemele ridicate de criza economică, securitatea energetică şi politica agricolă comună a UE, problemă în care ambele ţări sunt în mod egal interesate. Tot cu cu ocazia acestei vizite se va semna acordul pentru înfiinţarea Institutului Cultural Român la Varşovia şi a celui polonez la Bucureşti.



Antena3.ro

×
Parteneri
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic
x close