Președintele USR a confirmat, într-un interviu pentru Antena 3 CNN, că are discuții regulate cu Nicușor Dan, însă a evitat să ofere detalii despre conținutul lor.
„Și cu domnul președinte mă văd periodic. Reușesc de obicei o dată pe săptămână, dar mai ales discuțiile astea rămân între patru ochi”, a explicat șeful USR.
Fritz a mai spus că relația dintre cei doi este una constantă și bazată pe încredere, refuzând să confirme zvonurile privind o eventuală strategie comună la alegerile din Capitală.
Totodată, acesta a confirmat că susține organizarea alegerilor din București pe 7 decembrie, dată propusă de premierul Ilie Bolojan.
„Noi am spus dintotdeauna că alegerile trebuie făcute pe de o parte pentru că așa e normal într-o democrație, ca după vacantarea unui post ales faci din nou alegeri, și în al doilea rând pentru că așa scrie în lege și trebuie să respectăm legea”, a precizat Dominic Fritz.
„Cred că 7 decembrie este o zi potrivită pentru alegeri și mă bucur că, în sfârșit, bucureștenii pot să-și aleagă din nou un primar” – Dominic Fritz
Fritz a subliniat că USR nu se teme de competiție electorală: „Noi, din partea USR, ne-am fi bucurat să avem și susținerea PNL pentru candidatul nostru, Cătălin Drulă. Dar iată, dacă fiecare partid merge separat, nouă nu ne este frică de alegeri. (...) Credem că avem un candidat puternic, un candidat care împărtășește viziunea fostului primar și președintelui Nicușor Dan”.