Președintele CJ Suceava, Gheorghe Şoldan, a declarat, joi, că "varianta ocolitoare de la Gura Humorului intră în faza de licitație și construcție", după ce "Guvernul a reaprobat indicatorii economici ai proiectului, cu un deviz actualizat de aproximativ 160 de milioane de euro, TVA inclus".
Gheorghe Şoldan a mai anunţat că "reducerea devizului de la 540 de milioane de euro, cât era în 2023, la 160 de milioane de euro în prezent a fost singura soluție realistă pentru a demara proiectul".
"Varianta ocolitoare de la Gura Humorului intră în faza de licitație și construcție! O veste pe care o așteptăm cu toții de mai bine de un deceniu.
Astăzi, Guvernul a reaprobat indicatorii economici ai proiectului, cu un deviz actualizat de aproximativ 160 de milioane de euro, TVA inclus. A fost ultimul pas administrativ din procesul de reavizare. Lansăm licitația, iar în cel mult trei ani vom circula pe varianta ocolitoare de la Gura Humorului.
Dragi suceveni,
Reducerea devizului de la 540 de milioane de euro, cât era în 2023, la 160 de milioane de euro în prezent a fost singura soluție realistă pentru a demara proiectul.
Îl facem în două etape, în sistem half-profile. În etapa I construim varianta ocolitoare la profil de drum național modern, cu câte o bandă și jumătate pe sens.
În etapa II, când vor exista fondurile necesare, extindem la profil de autostradă, fără să blocăm circulația pe drumul deja construit.
Traseul variantei ocolitoare are 9,4 kilometri.
Nu presupune demolări, nu afectează locuințe și nu atinge ariile naturale protejate. Include aproximativ 5,3 kilometri de viaduct, cel mai mare viaduct din România, care va traversa râul Moldova la înălțimi de până la 17 metri.
Încă din prima zi de mandat, am muncit alături de echipa mea să transformăm în realitate ceea ce, timp de peste 12 ani, a fost doar un desen pe o hartă. Un proiect invocat, ani la rând, doar în campaniile electorale.
Astăzi, la aproape un an de mandat, pot spune cu bucurie și cu mândrie că am reușit. Ne apucăm, în sfârșit, de treabă!", a postat Gheorghe Şoldan, preşedinte CJ Suceava, pe Facebook.