Antena 3 CNN Politică Mircea Geoană a discutat cu şeful Băncii Mondiale pe tema împrumutului extern al României

Mircea Geoană a discutat cu şeful Băncii Mondiale pe tema împrumutului extern al României

Mircea Geoană a discutat cu şeful Băncii Mondiale pe tema împrumutului extern al României
Sursa foto: Mircea Geoanã
22 Mar 2009   •   09:56

Împrumutul extern este preocuparea tuturor politcienilor în această periodă. Preşedintele PSD, Mircea Geoană a avut o întrevedere, sâmbătă, la Bruxelles cu Preşedintele Bancii Mondiale, Robert Zoellick. Subiectul discuţiilor a fost rolul pe care Banca Mondiala îl va avea în pachetul de finanţare externă a României. Geoană susţine că prezenţa Băncii Mondiale este o garanţie a faptului că o parte din suma împrumutată de ţara noastră va fi direcţionata catre investiţii şi proiecte de dezvoltare.

Liderul social-democraţilor Mircea Geoană susţine că, în acest moment, există o indicaţie clară a sumelor din pachetul de finanţare externă a României. Contribuţia cea mai importantă o va avea Fondul Monetar Internaţional. O altă parte importantă va fi asigurată de Uniunea Europeană. Restul împrumutului va fi acoperit, în proporţii relativ egale, de Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Banca Europeană de Investiţii.

Preşedintele Băncii Mondiale l-a asigurat pe Mircea Geoană că va monitoriza cu atenţie destinaţia fondurilor pentru România. Potrivit liderului social-democrat, o parte din bani va fi alocată proiectelor de dezvoltare, investiţiilor, dar şi protecţiei sociale. Nu va fi uitată nici reforma instituţională.

Preşedintele Băncii Mondiale nu şi-a ascuns îngrijorarea faţă de accentuarea crizei. Specialiştii băncii estimează o recesiune la nivel mondial între 1 şi 2% numai pentru acest an, ceea ce ar echivala cu prima contracţie economică la nivel mondial din ultimii 79 de ani.

Prognoza Băncii Mondiale pentru România este îngrijorătoare. Criza va duce inevitabil la creşterea riscului de sărăcire accentuată şi a dificultăţilor pentru segmentele vulnerabile de populaţie.

Antena 3

×
Parteneri
Se schimbă regulile la ITP! Klaus Iohannis a promulgat legea
x close