Antena 3 CNN Politică Nicolae Bănicioiu a fost reales preşedinte TSD, cu vot unanim

Nicolae Bănicioiu a fost reales preşedinte TSD, cu vot unanim

Nicolae Bănicioiu a fost reales preşedinte TSD, cu vot unanim
Sursa foto: Foto: Intact Images
02 Oct 2010   •   13:45

Deputatul PSD Nicolae Bănicioiu a fost reales, sâmbătă, la Congresul TSD, pentru încă un mandat de preşedinte al organizaţiei de tineret a PSD, el neavând contracandidat, iar votul efectuându-se prin ridicare de mâini, informează Mediafax.

Pentru că Bănicioiu nu a avut contracandidat la funcţia de preşedinte al TSD, votul nu s-a dat prin buletine, cum urmează să se desfăşoare pentru celelalte funcţii din conducerea organizaţiei.

Cei peste 1.100 de delegaţi la Congresul TSD au ridicat mâna, în sală, la întrebarea dacă sunt de acord ca Bănicioiu să fie reales ca preşedinte TSD.

Întrucât din sală nu s-au observat obiecţii, Bănicioiu a fost desemnat preşedinte al TSD pentru un mandat de doi ani.

După realegerea în funcţie, Bănicioiu, le-a spus şi un banc tinerilor social-democraţi.

Bancul respectiv spunea că Traian Băsescu şi Emil Boc se aflau împreună într-o barcă, supusă la un moment dat unei furtuni.

"Un prieten de al meu, sociolog, a făcut un chestionar după acest banc, întrebând subiecţii cine cred că s-a salvat. Ştiţi care a fost răspunsul dat de 91% dintre cei chestionaţi? România", a povestit Bănicioiu.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: PSD Congres TSD Nicolae Banicioiu
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close