Antena 3 CNN Politică Olguța Vasilescu a votat DA la moțiunea simplă contra ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc

Olguța Vasilescu a votat DA la moțiunea simplă contra ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc

Olguța Vasilescu a votat DA la moțiunea simplă contra ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc
03 Apr 2019   •   16:42

Moţiunea simplă împotriva ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, intitulată "Mandatul ministrului Cuc cu numărul 3 este unul de nota 3" şi iniţiată de PNL şi PMP, a fost respinsă, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor.

S-au înregistrat 93 voturi pentru, 148 voturi contra şi 5 abţineri. Printre voturile PENTRU moțiune s-au aflat și cele date de trei deputați PSD: Lia Olguța Vasilescu, Nicușor Halici și Damian Florea.

Moţiunea solicita demiterea ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc.

"De ce trebuie să plece Răzvan Cuc acasă? Pentru că este cel mai slab ministru al celui mai slab Guvern din istoria României. Faptul că acesta a fost instalat pentru a treia oară pe fotoliul de ministru al Transporturilor arată clar că liderilor PSD nu le pasă de România. Un simplu calcul demonstrează că, de când PSD, în epoca Dragnea, a intrat la guvernare, acest om a fost cel care a deţinut această funcţie pentru 11 luni. În concluzie, dezastrul de la Transporturi, marcat de eşecul construirii autostrăzilor, i se datorează în mare măsură dumnealui. Răzvan Cuc va intra în istorie ca ministrul care a inaugurat cei mai puţini km de autostradă şi ca omul care a tratat cu aroganţă o ţară întreagă! (...) Răzvan Cuc este exponentul dezastrului din transporturi", au precizat iniţiatorii în textul moţiunii.

Dezbaterea moţiunii a avut loc în şedinţa de luni a Camerei Deputaţilor.

Ministrul a respins acuzaţiile din moţiune. "Noul meu mandat de ministru al Transporturilor este dedicat vizitelor pe şantiere, pentru a avea garanţia că execuţia kilometrilor de autostradă este la zi, după ce, în primul mandat, am scos la licitaţie proiecte de autostradă în valoare de 3,5 miliarde de euro", a afirmat Cuc.

"În primul meu mandat de ministru al Transporturilor, adică în 10 luni, am reuşit să scot la licitaţie proiecte de autostradă în valoare de 3,5 miliarde de euro. În primul meu mandat, pentru prima dată, a fost scoasă la licitaţie autostrada care taie Carpaţii, Sibiu-Piteşti, cea mai aşteptată autostradă din România. Pentru secţiunea 1 a autostrăzii Piteşti-Sibiu, între Sibiu şi Boiţa, avem deja un câştigător şi, dacă nu ar fi existat o contestaţie, contractul ar fi fost deja semnat. Am reuşit să deblochez această situaţie, iar acum suntem în faza procedurilor de semnare a contractului", a mai spus Cuc.

×
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close