Senatorii ar trebui să se hotărască până la sfârşitul lunii septembrie dacă dau aviz favorabil pentru începerea urmăririi penale împotriva social-democratului Şerban Mihăilescu.
În aceste ultime două luni, este aşteptată şi depunerea de către senatorii PSD a unei moţiuni simple pe teme de agricultură.
Tot în Senat ar trebui să se finalizeze discuţiile pe marginea proiectului Partidului Conservator prin care se cere modificarea procedurilor de numire a procurorului general. Iniţiativa, susţinută şi de Partidul Social Democrat, prevede numirea procurorului general de către CSM, şi nu la propunerea ministrului Justiţiei, ca în prezent.
La Cameră, în prima zi din această sesiune este aşteptat ca social-democratului Miron Mitrea să-şi depună demisia. Mitrea a anunţat că va demisiona pentru a se pune la dispoziţia procurorilor, după ce colegii săi deputaţi nu au dat aviz pentru începerea urmăririi penale în cazul său.
Până la sfârşitul lunii septembrie, deputaţii PSD au anunţat şi că vor depune o moţiune simplă pe probleme de Sănătate.
Pe agenda camerei sunt şi discuţiile pentru cele două dosare în care mai este implicat Adrian Năstase, şi anume mătuşa Tamara şi Zambaccian 2. Până la sfârşitul lunii, este aşteptat şi un vot pe această temă.
În această ultimă sesiune ar trebui discutat şi proiectul de buget pe 2009. Însă, liderul social-democrat, Mircea Geoană, a cerut ca dezbaterile să fie făcute de viitorul legislativ.
Pe lista de restanţe ale parlamentarilor mai sunt 172 de priorităţi legislative ale Guvernului şi 234 de iniţiative legislative.
Antena3
Ştiri video recomandate