Antena 3 CNN Politică PSD se ține de cuvânt: pensiile se primesc înainte de Paște

PSD se ține de cuvânt: pensiile se primesc înainte de Paște

Guvernul condus de Marcel Ciolacu a luat decizia ca, în 2024, cu ocazia Paștelui Ortodox, pensiile pentru cei aproximativ 5 milioane de pensionari din România să fie plătite înainte de data de 5 mai, un efort financiar de 9,33 miliarde de lei.

PSD se ține de cuvânt: pensiile se primesc înainte de Paște
Sursa foto: Facebook / Poșta Română
de Georgiana Adam    |    25 Apr 2024   •   19:34

Este încă o dovadă a promisiunii Guvernul PSD de a sprijini în permanență mai ales românii cu venituri mici și pe cei din categoriile vulnerabile.  

La 25 aprilie, în ședința de Guvern, a fost aprobată:

- devansarea tranșelor II și III aferente plăților lunii mai 2024 în valoare de 2,3 miliarde de lei, pentru pensii și pentru alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special, efectuate de către C.N. Poșta Română S.A, în luna aprilie 2024.

- devansarea plăților aferente lunii mai 2024, prin băncile comerciale, pentru pensii și pentru alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special, în valoare de 7 miliarde de lei, efectuate în luna aprilie 2024.

Plata pe card, în ultimele zile din aprilie, prin poștă, la 2 mai

Hotarârea de Guvern introduce și o derogare cu privire la obligațiile de plată. Pentru pensii și alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special, convenția încheiată de Ministerul Muncii cu băncile comerciale din România și cu Poșta Română presupune efectuarea acestor plăți în intervalul 1 - 15 al fiecărei luni. Astfel că Guvernul Ciolacu, prin hotărârea adoptată astăzi, permite deblocarea acestor fondurilor de la bugetul de stat și plata sumelor către beneficiari în timp util.

La 25 aprilie, banii vor fi transferați către Poșta Română și către toate casele județene de pensii publice, urmând ca apoi poștașii să distribuie pensiile, în ziua de 2 mai.

Paștele ortodox este sărbătorit în acest an la 5 mai, astfel că perioada 3-6 mai este liberă potrivit Codului Muncii. De asemenea, zilele de 1 și 2 Mai sunt și ele libere, pentru angajații de la stat – cu excepția angajaților Poștei Române care vor lucra la 2 mai pentru a distribui pensiile și care vor fi compensați cu o zi liberă, ulterior.

Material susținut de PSD

×
Subiecte în articol: PSD pensii
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close