Antena 3 CNN Politică PSD şi PNL se pregătesc să depună două moţiuni simple împotriva guvernului Boc

PSD şi PNL se pregătesc să depună două moţiuni simple împotriva guvernului Boc

PSD şi PNL se pregătesc să depună două moţiuni simple împotriva guvernului Boc
Sursa foto: Foto: Intact Images
26 Apr 2011   •   14:33

Social-democraţii s-au întâlnit marţi, după scurta vacanţă de Paşte şi au o agendă încărcată. Se pregătesc să depună împreună cu liberalii două moţiuni simple împotriva guvernului Boc.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, critică însă această amânare. El afirmă că "regimul Băsescu" a ratat toate obiectivele pe plan extern. Iar în ce priveşte politica internă, Uniunea Social Liberală depune în această săptămână două moţiuni simple la adresa Guvernului.

"Sunt două moţiuni care dincolo de partea critică referitoare la lipsa unor acţiuni necesare în doua domenii esenţiale, sănătate şi agricultura, arată care sunt soluţiile, din punctul nostru de vedere, soluţii care trebuie adoptate de un viitor Guvern", a declarat Victor Ponta.

 

×
Subiecte în articol: PSD PNL
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close