Priviți cu atenție aceste imagini. Dar mai ales, ascultați muzica... Vi se pare cumva că seamănă cu melodiile noastre populare? Nu, nu vi se pare. Chiar e muzica românească tradițională. Iar cel care a luat doinele și horele cântate la fluier și le-a transformat în super hit-uri cântate în cluburi internaționale este un român celebru pe tot mapamondul - din America până în India, și din Brazilia până în Emiratele Arabe Unite.
Îl cheamă Eduard Ilie, dar lumea toată îl cunoaște ca Eduard Maya. E singurul român care a câștigat vreodată un premiu Bilboard, un fel de Oscar al muzicii. E singurul român de pe genericul filmelor de la Bollywood și cel care a făcut, pentru prima dată la noi în țară, un concert cu orchestra simfonică și DJ pe aceeași scenă.
Viața lui este un lung șir de momente surprinzătoare și de întâlniri deloc întâmplătoare, care l-au ajutat să își găsească propriul drum dar și să-l descopere, altfel, pe Dumnezeu. Tot ce a urmat, din acel moment, a fost să împărtășească lumii întregi starea aceasta de comuniune cu divinitatea care există, o să fiți surprinși, chiar și în muzica de club.
„Fiecare om vine în lumea asta să se regăsească, când te regăsești ești ca un întreg. Și eu simt cu fiecare lucru pe care îl fac ca și cum sunt un puzzle în multe bucăți. Muzica este una dintre părți. Abia în momentul în care sunt complet regăsit și complet, abia atunci poate să înceapă cu adevărat drumul meu, că nu poți să mergi în viață șontâc. Plus ca eu îmi doresc să ajut foarte mult oamenii prin muzică, prin artă, să îi ajut să le trezesc în suflet exact starea pe care o am eu atunci când o compun. O stare de comuniune cu divinitatea”, spune Eduard Maya.
Totul a început în 2006. Eduard avea 19 ani și un vis în aparență banal - să devină muzician. S-a întâmplat însă ceva care a transformat banalul în senzațional iar el a înțeles într-o clipă că viața nu e doar despre chestii mici.
„Eram la Conservator și m-am angajat într-un foarte bun studio unde se făcea muzică de film și publicitate. Studio în care am ajutat și am participat și eu la primul meu, așa-zis succes, vorbim despre Tornero, Mihai Trăistariu”, își amintește artistul.
Piesa cântată de Mihai Trăistariu s-a clasat pe locul 4 la Eurovision - o performanță ce n-a mai fost egalată de atunci, de niciun alt artist român. Eduard a simțit imediat ritmul succesului dar și oportunitatea - în cluburile din România muzica suna toată cam la fel. S-a așezat, deci, la pian și după câteva acorduri...
Când primele acorduri s-au auzit într-un club din România, piesa a produs peste noapte o adevărată isterie și a înregistrat un record de vizualizări. Era anul 2009 și tocmai asistam la nașterea unui fenomen muzical fără precedent.
Și imediat a făcut înconjurul lumii. Practic, în câteva săptămâni, oriunde ai fi mers în cluburi prin Brazilia, Franța, Germania, Finlanda, Marea Britanie, Norvegia, Turcia sau Suedia, la un moment dat muzica era aceeași.
Stereo love este difuzată peste tot în lume la radio și ajunge pe primul loc în cele mai importante topuri muzicale. În America, Germania și Canada a câștigat discul de platină, iar în toamna lui 2010, la aproximativ un an de la lansare, piesa românului nostru intră și în cel mai râvnit top al lumii - US Billboard Hot 100. Într-o săptămână, de pe locul 93, atinge poziția 16 și, în premieră pentru un artist de la noi, Eduard Maya este nominalizat la premiile Bilboard, alături de Lady Gaga, la secțiunea "cea mai bună piesa de dans".
Eduard Maya tocmai câștigase cu Stereo Love premiul pentru cea mai bună piesă de dans a anului. Absolut copleșitor pentru tânărul de nici 24 de ani. Trofeul i-a sosit în România prin curier. Iar prima dată când l-a ținut în mână, Eduard n-a știut dacă să se bucure sau să se teamă de el.
Și când se pregătea să intre în studio ca să facă următorul hit de top Billboard, a realizat că el e de fapt pe marginea unei prăpăstii, pe punctul de a pica într-o capcană. Capcana propriului său succes.
Multa vreme așa a și fost - liber și neînțeles de nimeni: cum să ai 24 de ani, să te tragă de mânecă succesul internațional și tu să întorci spatele? Cum să refuzi așa ceva? Cumva, instinctul îi spunea că a făcut ce trebuie. Confirmarea a venit în scurt timp după ce un producător de la Bollywood i-a propus să compună muzică de film. Cu primul avion, Eduard pleca spre India.
De patru ani, Eduard Maya este parte din cea mai prolifică industrie de film din lume care produce peste 3 mii de lung metraje pe an. De patru ani compune puțin și trăiește extrem de discret. Viața lui se împarte între România și India, între studiouri de înregistrare, case de film, cluburi și casa lui superbă din București unde cântă la fluierul moștenit de la bunicul.
De la bunicul lui, cioban, a moștenit și talentul pentru muzică și ușurința de a cânta la instrumente. În serile geroase de iarnă, la gura sobei de la stână, bunicul îi cânta din cimpoi ori tilincă melodii care i-au rămas imprimate în suflet. Abia când a început și Eduard să le cânte a realizat câtă forță și câtă muzicalitate e de fapt în aceste melodii considerate vechi și demodate. Ce-ar fi să le aduc în piese moderne, de club, și-a spus el?
Când a cântat prima dată o astfel de piesă în India a crezut că sunt indienii un pic mai sensibili și usor de impresionat. Pe urma a mers în Emiratele Arabe Unite, pe urmă în Quatar. Și tinerii din cluburi reacționau la fel.
De câțiva ani, Eduard tot compune, tot adună astfel de piese pe care le cânta cu mare succes în cluburi selecte de pe tot globul. Mai puțin în România. Practic, de la momentul Stereo Love, adică de 10 ani, despre Eduard Maya nu s-a mai vorbit nimic la noi în țară. Și în timp ce noi îl uităm, el punea la cale un proiect grandios - să adune toate piesele cu filon românesc într-un mare concert simfonic. Primul concert electronic simphony din România, care să aducă pe aceeași scenă o orchestră și un DJ. Așa cum doar câțiva mari artiști ai lumii s-au încumetat să facă - Jean Michelle Jare sau Hans Zimmer. Proiectul românului nostru era unul la fel de grandios și unic în țara noastră. Doar că nu prea interesa pe nimeni în România.
A fost să se întâmple trei ani mai târziu, fără niciun plan, fără nicio pregătire, în România. Era început de decembrie 2018 și orchestra Simfonică București pregătea concertul tradițional de Anul Nou. Doar că îi lipsea invitatul special. Și, absolut întâmplător, managerul Orchestrei și Eduard Maya se întâlnesc într-o zi pe holurile Conservatorului.
În câteva zile partiturile erau gata și artiștii intrau în sala de repetiții ca să facă ceva mai mult decât un CD. Să facă un mare concert, unic și nemaivăzut până atunci pe vreo scenă din România. Încă de la primele acorduri, muzicienii, obișnuiți mai mult cu Beethoven sau Strauss, au prins repede ritmul și pasii de dans.
Concertul, difuzat în prima zi a anului 2019, la Antena 3, a fost o revelație pentru publicul meloman care a descoperit că muzica clasică se combină neașteptat de bine cu instrumentele tradiționale dar și cu ritmurile auzite doar prin cluburi sau discoteci.
Trecusera exact 10 ani de la cel mai mare succes al său - Stereo Love. 10 ani în care Eduard Maya n-a mai susținut niciun concert în țara lui. 10 ani în care a cucerit lumea, dar asta nu l-a făcut să uite de unde a plecat și mai ales cine e el - urmașul unui cioban dârz și mândru, îndrăgostit de muzică și de România, fiul unor oameni simpli de la țară, care l-au învățat să muncească, să învețe, să dăruiască și să iubească necondiționat.
El, cel de azi, e suma tuturor amintirilor care i-au marcat copilăria - fie că e vorba de concertele bunicului, la stână, fie ca e dealul pe care mergea cu vaca la păscut și adulmeca mirosul de fân cosit, fie că e camara cu leacuri băbești a bunicii ori mansarda unui pictor, la care a locuit cu chirie în București și unde a văzut prima data cum se face din culoare un tablou. Din aceste amintiri își ia energia atunci când se întoarce epuizat dintr-un turneu lung. Și ca să îi fie și mai ușoara "teleportarea" a recreat, la el acasă, cam toate scenele dragi ale copilăriei. Într-un colț al casei e cămara bunicii unde găsește leacuri pentru orice și inspirație când vrea să cânte la instrument. În garaj, e atelierul de pictură. Locul în care s-a apucat într-o zi să pună culori pe pânză iar azi e ca o galerie de artă în care nimeni, în afară de familie, n-a mai intrat până acum. Și tot aici e laboratorul de parfumuri.
Lumea în care trăim ar putea fi iremediabil mai bună prin muzică. O spune cu convingere poate unul dintre cei mai mari și mai discreți artiști români ai ultimilor ani. Poate că la noi în țară nu-l știe multă lume. Nici nu-și dorește asta foarte tare. Tot ce vrea este ca muzica bunicului său, și muzica tuturor străbunilor care au doinit vreodată pe vârful unui deal, sub un cer cu stele, să nu dispară niciodată. Nici din amintirile noastre, nici din playlistul cluburilor de noapte.
