Antena 3 CNN Show Showbiz Irina Columbeanu, traumatizată de divorţul părinţilor. Monica, urmărită de ghinioane

Irina Columbeanu, traumatizată de divorţul părinţilor. Monica, urmărită de ghinioane

 Irina Columbeanu, traumatizată de divorţul părinţilor. Monica, urmărită de ghinioane
Sursa foto: Foto: monicacolumbeanu.ro
09 Mar 2011   •   08:44
Divorţul familiei Columbeanu începe să o afecteze pe Irina. Copilul nu mai merge la grădiniţă, pentru că are întâlniri cu psihologii de la Protecţia Copilului care trebuie să afle dacă a fost sau nu abuzată. După Irina, şi mama ei va fi luată la întrebări, iar pentru asta va fi nevoită să-şi calce pe inimă şi să se întoarcă la Izvorani, fie şi pentru câteva ore.

Irina Columbeanu a avut marţi prima discuţie cu psihologii. E doar începutul anchetei pe care a cerut-o tatăl ei. Cei doi psihologi şi asistentul social de la Protecţia Copilului au stat la Izvorani două ore. Următoarea discuţie va avea loc în prezenţa tatălui, iar cea de a treia, cu Monica Columbeanu. Cel mai probabil întâlnirea va avea loc la Izvorani. Specialiştii vor cerceta nu doar un eventualul abuz asupra copilului ci şi relaţia dintre Irina şi părinţii ei.

Între timp, Monica pare să aibă numai ghinioane. A rămas fără cada cu jacuzzi pe care o luase cu ea atunci când a părăsit apartamentul din Victoriei. Cineva a furat maşina cu care îşi transporta bunurile. Doamna Columbeanu nu a depus plângere la poliţie. A făcut-o în schimb proprietarul dubei.

Singura care i-a luat apărarea Monicăi în acest scandal este sora ei. “Monica este o mamă nu este o brută, nu şi-a bătut fetiţa”, a spus Ramona Gabor. Rămâne de văzut dacă psihologii de la protecţia copilului şi judecătorii vor fi de aceaşi părere.

  
 


×
Subiecte în articol: divort monica columbeanu Irina
Parteneri
Mărturia exclusivă a celui care l-a dus pe Prințul Paul în Malta
x close