Antena 3 CNN Show Showbiz S-a sinucis creatorul de modă Alexander McQueen

S-a sinucis creatorul de modă Alexander McQueen

S-a sinucis creatorul de modă Alexander McQueen
11 Feb 2010   •   18:05

Lumea modei s-a cutremurat. Extravagantul designer Alexander McQueen a fost găsit spânzurat, în apartamentul lui din Londra. Vestea a aruncat în aer presa britanică. Jurnaliştii spun că stilistul şi-a curmat zilele din disperare, pentru că - săptămâna trecută - şi-a pierdut mama.


Copilul teribil al modei britanice a părăsit scena. Trupul lui Alexander McQueen a fost luat de o ambulanţă, din apartamentul său. Designerul şi-a încheiat cariera şi viaţa la numai 40 de ani. S-a spânzurat pentru că era copleşit de tristeţe.

Fiu de taximetrist, Alexander McQueen şi-a dat seama, la numai 6 ani, că este homosexual. A descoperit croitoria pe vremea când cosea rochii pentru surorile lui mai mari. Iar la 16 ani a abandonat şcoala pentru a-şi urma vocaţia.

Cariera lui a început să prindă contur, după ce a fost remarcat de nonconfromista Isabella Blow, redactor la o revistă de modă.

Acum 3 ani, îngerul păzitor al designerului şi-a întins aripile şi l-a părăsit. Isabella Blow a murit după ce a băut un erbicid.

Săptămâna trecută, Alexander McQeen şi-a pierdut şi mama. A fost o lovitură din care designerul nu şi-a mai revenit. De-a lungul timpului, creatorul de modă a colaborat cu Givency, apoi cu Gucci, iar în ultimii ani a preferat să lucreze în nume propriu.

Fantezia debordantă i-a adus de 4 ori premiul pentru cel mai bun designer britanic. Ani la rând a fost preferatul vedetelor americane, printre ele, Lady Gaga şi Rihanna.

Odată cu moartea lui şi Hollywood-ul şi-a pierdut din strălucire.

Observator




×
Subiecte în articol: sinucis designer
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close