Antena 3 CNN Show Tabloid "Toată lumea trebuie să afle ce a făcut în noaptea nunţii. Poate va fi o LECŢIE pentru milioane de femei". Cum a MURIT o tânără, după ce s-a culcat cu soțul ei

"Toată lumea trebuie să afle ce a făcut în noaptea nunţii. Poate va fi o LECŢIE pentru milioane de femei". Cum a MURIT o tânără, după ce s-a culcat cu soțul ei

"Toată lumea trebuie să afle ce a făcut în noaptea nunţii. Poate va fi o LECŢIE pentru milioane de femei". Cum a MURIT o tânără, după ce s-a culcat cu soțul ei
27 Apr 2016   •   17:13

Poate că această tragedie nu a fost în zadar. Cel puţin acesta este gândul care îi mai alină pe părinţii unei copile de 13 ani din Yemen, care a fost luată în căsătorie de un bărbat cu trei decenii mai bătrân decât ea.

Deşi totul a fost făcut împotriva dorinţei fetei, căsătoria a mers mai departe, iar copila s-a supus tradiţiilor culturii şi religiei în care a crescut. Însă în noaptea nunţii s-a petrecut tragedia.

Pentru că nu era pregătită fizic să întreţină relaţii sexuale cu soţul ei, acesta a forţat-o să se culce cu ea. Şi a fost atât de brutal, încât i-a provocat o sângerare groaznică.

Abia după 24 de ore, vreme în care sângele nu se oprea, copila a fost dusă la spital, dar în ciuda tuturor eforturilor, medicii nu au mai putut să o salveze.

Revoltător este că soţul acestei copile NU va fi tras la răspundere!

×
Subiecte în articol: nunta tanara
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close