Antena 3 CNN Sport Alte sporturi România s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de futsal

România s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de futsal

România s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de futsal
Sursa foto: Foto: uefa.com
de M.T.    |    03 Feb 2012   •   09:08

Naţionala de futsal a României s-a calificat joi seara în sferturile de finală ale Campionatului European, competiţie care are loc în Croaţia, după ce a învins echipa Cehiei cu scorul de 3-1.

Învinsă în primul meci din grupa A de ţara gazdă, scor 1-2, „tricolorii” erau obligaţi să câştige împotriva medaliatei cu bronz de la ultima ediţie a Europeanului, însă cehii au fost cei care au marcat primii, prin Michal Belej.

Elevii spaniolului Sito Rivera au reuşit să egaleze înainte de pauză, printr-o execuţie spectaculoasă a lui Gabriel Dobre, pentru a prelua conducerea în repriza a doua, după golul lui Florin Ignat.

Pe final, Florin Matei a marcat pe contraatac şi a pecetluit calificarea în premieră între primele opt echipe ale Europei pentru naţionala României.

În sferturile de finală, România va întâlni una dintre echipele calificate din grupa B, adversarul urmând să se aleagă dintre Spania şi Ucraina.

Această calificare este meritul jucătorilor. Am jucat bine la Cupa Mondială din Italia, iar acum se văd rezultatele muncii noastre. Este foarte important să terminăm grupa pe primul loc, pentru că dacă vom fi pe poziţia a doua, am putea întâlni Spania. Însă asta nu depinde de noi”, a declarat Sito Rivra pentru site-ul UEFA.

Clasarea României pe primul loc în grupa A depinde de rezultatul meciului dintre Croaţia şi Cehia.


×
Subiecte în articol: România Cehia
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close