Minutul 84 al meciului dintre Ungaria şi RFG, finala Cupei Mondiale din 1954. Apărarea maghiară respinge o centrare a unui jucător german până la marginea careului de 16 metri. Ca din pământ apare Helmuth Rahn, care îl driblează scurt pe Lantos şi trage cu sete la colţul lung, fără speranţe pentru Grosics. 
A fost golul care a adus primul titlu mondial Germaniei de Vest, la capătul unui meci în care Ungaria a avut 2-0 în minutul 8. Maghiarii nu mai pierduseră o partidă de patru ani. Au făcut-o însă când nu se aştepta nimeni. Toţi cei prezenţi pe Wankdorf Stadium din Berna au înţeles că tocmai asistaseră la un miracol.
JUMĂTATE DE SECOL DE LA ÎNFIINŢAREA FIFA
În 1954 se împlineau 50 de ani de la înfiinţarea FIFA, astfel că nu a existat niciun dubiu când organizarea Cupei Mondiale a fost acordată Elveţiei, ţara în care se afla şi încă se află cartierul general al forului mondial. 
S-a dovedit decizia corectă, turneul final din Ţara Cantoanelor fiind un real succes pe toate planurile. În ciuda faptului că majoritatea stadioanelor aveau o capacitate redusă, competiţia a înregistrat încasări mari, iar calitatea fotbalului prestat de cele 16 echipe a fost în afara oricărui dubiu, lucru confirmat de faptul că s-a înregistrat cea mai mare medie din istorie a golurilor per meci, 5,38. De asemenea, Mondialul elveţian a fost primul transmis la tv.
Cu Elveţia şi Uruguay calificate direct, din postura de ţară gazdă, respectiv campioană mondială, 45 de echipe s-au înscris în preliminarii şi au luptat pentru cele 14 locuri rămase neocupate pentru turneul final.
Spre deosebire de ediţiile anterioare, au existat foarte puţine retrageri, pe această listă aflându-se Polonia, China şi Peru. Marea surpriză a calificărilor a reprezentat-o eliminarea Spaniei de către Turcia. Ambele echipe şi-au câştigat meciurile de pe teren propriu, astfel că a fost nevoie de un baraj, care a avut loc la Roma. Partida s-a încheiat nedecis, scor 2-2, după prelungiri şi, pentru că nu se introdusese încă regula executării penaltyurilor, turcii au obţinut biletele pentru Elveţia în urma tragerii la sorţi.
Alte absenţe importante au fost cele ale Argentinei, care nici măcar nu a participat la preliminarii, şi Suediei, medaliata cu bronz din 1950, scoasă din cursă de Belgia.
DESFĂŞURAREA TURNEULUI
Probabil niciodată în istoria Cupelor Mondiale nu a existat o favorită mai clară decât Ungaria în 1954.
Campioni olimpici în 1952, neînvinşi de patru ani, Magnificii Maghiari soseau în Elveţia aureolaţi şi de două victorii istorice obţinute împotriva Angliei, 6-3 la Londra şi 7-1 la Budapesta. Nu erau puţini cei care credeau că turneul final avea loc doar pentru a oficializa faptul că echipa în care străluceau Ferenc Puskas, Sandor Kocsis sau Nandor Hidegkuti era cea mai bună din lume. Practic, ungurii erau singurii favoriţi la câştigarea trofeului. Senzaţia a fost întărită de primele două meciuri din grupă, care au reprezentat tot atâtea victorii la scor: 9-0 împotriva Coreei şi 8-3 contra Germaniei de Vest. În ultimul dintre ele, vedeta maghiarilor, Puskas, a suferit o accidentare care nu îi va permite să joace în următoarele două partide, atacantul care peste câţiva ani va face istorie în tricoul lui Real Madrid revenind pe teren abia în finală, însă nici atunci în cea mai bună condiţie fizică.
După eşecul dureros cu Ungaria, vest-germanii s-au văzut nevoiţi să dispute un meci de baraj cu Turcia pentru a obţine calificarea în sferturi. Elevii lui Sepp Herberger aveau să meargă mai departe şi, totodată, să-şi refacă moralul, impunându-se cu 7-2. În următoarea fază a turneului au mai avansat Brazilia, Iugoslavia, Uruguay, Austria, Anglia şi Elveţia.
Marele derby al sferturilor a fost confruntarea dintre Brazilia şi Ungaria. Ceea ce trebuia să fie un meci de calitate între două echipe valoroase s-a transformat însă într-o adevărată luptă. 
„Niciodată în viaţa mea n-am mai văzut intrări atât de dure”, transmitea la Londra corespondentul ziarului The Times. Partida, încheiată cu victoria maghiarilor, scor 4-2, a rămas în istorie ca "Bătălia de la Berna", din cauza jocului mult prea dur al ambelor echipe, arbitrul întâlnirii eliminând trei jucători. La final, brazilienii l-au reclamat la FIFA pe centralul englez, considerând că acesta „a acţionat în slujba comunismului internaţional, împotriva civilizaţiei occidentale şi creştine”.
În aceeaşi fază a competiţiei, Austria a învins ţara gazdă cu 7-5, în ceea ce a rămas până în prezent meciul cu cele mai multe goluri la un campionat mondial, Germania de Vest a câştigat cu 2-0 în faţa Iugoslaviei, iar Uruguay a trecut cu 4-2 de Anglia.
Dacă vrei să fii cel mai bun, bate-i pe cei mai buni. După ce eliminase Brazilia, locul 2 la ediţia precedentă, Ungaria a întâlnit în semifinale deţinătoarea titlului, Uruguay. După ce, în minutul 46 conduceau cu 2-0, maghiarii s-au văzut egalaţi pe final, dubla lui Kocsis din prelungiri aducând în cele din urmă victoria. Însă marii favoriţi ai competiţiei îşi consumaseră în ultimele două partide toată energia, lucru care avea să se simtă în marea finală, pe care au disputat-o împotriva Germaniei de Vest, învingătoare cu 6-1 împotriva Austriei.
Pe 4 iulie 1954, pe Wankdorf Stadium din Berna, Ungaria avea toate atuurile pentru a cuceri titlul mondial. În faza grupelor, îşi umilise adversarul, nu mai cunoscuse gustul eşecului de ani buni şi, în plus, revenea Puskas.
Începutul finalei nu a surprins pe nimeni. În minutul 8, era deja 2-0 pentru maghiari. Acela a fost momentul de apogeu al ungurilor. Însă tot atunci a început şi căderea. Împinşi de la spate de public, dar şi de ambiţie, germanii au egalat în numai zece minute. Iar când toată lumea se pregătea pentru prelungiri, Helmuth Rahn a marcat golul de 3-2, cel care i-a prilejuit comentatorului Heribert Zimmerman celebrul strigăt "TOOOOOOOOOOOOORRRRRRRRRRRRRR" (gol în limba germană). Pasiune sud-americană în glasul unui neamţ.
Tradiţia s-a păstrat şi de această dată. La fel ca la ediţiile anterioare, marea învinsă a Cupei Mondiale a dat golgheterul turneului. Sandor Kocsis a înscris 11 goluri şi a fost omul turneului. Amară consolare pentru o echipă a carei destin părea să fie doar locul 1.
OMUL TURNEULUI: KOCSIS, ATACANTUL CU UN "CAP DE AUR"
Sandor Kocsis a fost vârful de lance al marii echipe maghiare din anii '50. Născut la Budapesta, pe 21 septembrie 1929, atacantul poreclit "Capul de Aur", datorită jocului său aerian excepţional, şi-a început cariera la un club minuscul: Kobanyai TC. Un jucător cu asemenea calităţi nu putea rămâne prea mult în anonimat, astfel că a urmat saltul către Ferencvaros şi Honved, ulterior Cupei Mondiale din 1954 jucând pentru Young Fellows Zurich şi FC Barcelona. Deşi a fost golgeter indiferent de clubul ale cărui culori le-a apărat, momentul de vârf al lui Kocsis l-a reprezentat competiţia din Elveţia.
În lipsa lui Puskas, accidentat în meciul din grupe cu Germania de Vest, Kocsis a preluat toată responsabilitatea de a înscrie goluri pe umerii săi. Şi a făcut asta în stil mare. A încheiat turneul cu 11 goluri reuşite (media sa de 2,2 pe meci este cea mai bună a unui jucător la un campionat mondial) şi a devenit primul fotbalist, până în prezent şi singurul, care a înscris două hattrick-uri la aceeaşi ediţie. Culmea, singura partidă în care nu a punctat a fost chiar finala, pierdută în cele din urmă de el şi de coechiperii săi.
După retragerea din activitate, care a avut loc în 1966, în tricoul Barcelonei, Kocsis a deschis în capitala Cataluniei un mic restaurant, numit Tete d'Or (Capul de Aur) şi a lucrat ca antrenor pentru clubul blaugrana şi pentru Hercules Alicante.
Cariera de tehnician a luat sfârşit în mod brusc şi tragic, după ce a fost diagnosticat cu leucemie şi apoi cancer la stomac. A murit în 1979, cu puţin timp înainte de a împlini 50 de ani.
ROMÂNIA ÎN PRELIMINARIILE CUPEI MONDIALE DIN 1954
După ce la ediţia precedentă nu participase nici măcar în preliminarii, România a revenit în lumea bună a fotbalului şi s-a înscris în calificările pentru Cupa Mondială din 1954.
Tricolorii au fost repartizaţi în grupa a 8-a, alături de Cehoslovacia şi Bulgaria. Deşi dispunea de o generaţie talentată, care îi cuprindea pe Ion Voinescu, Costică Toma, Alexandru Aplozan, Vasile Zavoda, Ştefan Onisie sau Iosif Petschovski, naţionala antrenată de Gheorghe Popescu a terminat seria pe locul secund, după două victorii împotriva bulgarilor şi tot atâtea înfrângeri cu cehoslovacii, ratând astfel calificarea.
ÎN AŞTEPTAREA LUI PELE
La patru ani după tragedia trăită de brazilieni pe teren propriu, lumea asista din nou la o surpriză uriaşă într-o finală a Cupei Mondiale. Invincibila echipă a Ungariei a fost bătută în urma unui meci care a aşezat pentru totdeauna Germania între cele mai puternice echipe ale fotbalului şi care i-a inspirat chiar şi pe cineaşti.
În 2003, Sonke Wortmann a regizat Das Wunder von Bern (Miracolul de la Berna), un film care povesteşte campionatul mondial din Elveţia din perspectiva învingătorilor. Iar redarea golului decisiv al lui Rahn poate fi considerată o mică operă de artă.
Cupa Mondială avea să rămână în Europa şi peste patru ani, atunci când turneul final urma să fie organizat de Suedia. Iar Bătrânul Continent şi lumea întreagă vor face cunoştinţă cu un puşti de 17 ani care va schimba istoria fotbalului. Dar mai ales pe cea a Braziliei.
