×
Antena 3 S.A. utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.antena3.ro. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.antena3.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.Antena3.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Poveştile Cupei Mondiale. Miracolul de la Berna

de Ionuţ Tătaru   •   16 Mai 2014   •   12:09

„Încă putem vedea cât de importantă a fost acea zi. Au trecut mulţi ani de la Miracolul de la Berna şi lumea încă vorbeşte foarte puţin despre titlurile din 1974 şi 1990. Toată atenţia se îndreaptă spre 1954. Acel turneu a fost un eveniment foarte important în istoria Germaniei”. Declaraţia îi aparţine lui Horst Eckel, unul dintre jucătorii vest-germani care, în urmă cu 60 de ani, au produs, probabil, cea mai mare surpriză din istoria finalelor de Cupă Mondială.

Trecuse mai puţin de un deceniu de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, un conflict care a lăsat Germania învinsă, în ruine, divizată şi fără identitate. Apoi, în 1954, naţionala Germaniei de Vest, reprezentanta unei ţări care exista de numai cinci ani, a mers în Elveţia şi a câştigat Cupa Mondială în faţa Ungariei, una dintre cele mai puternice echipe din toate timpurile, care sosise la turneul final cu statutul de favorită certă oferit de o serie incredibilă de 30 de meciuri fără înfrângere, care dura din 1950.

Victoria cu 3-2 a vest-germanilor, după ce maghiarii conduceau cu 2-0 în minutul 8, a rămas în istorie sub numele de Miracolul de la Berna şi poate fi considerată ca fiind actul de naştere al Germaniei moderne. Cucerirea trofeului Jules Rimet nu a fost doar un succes sportiv, ci şi un moment care a redat încrederea şi mândria unui popor ce încerca încă să-şi revină după tragedia podusă de politica nazistă.

„Nu am avut idee cât de important a fost ceea ce am făcut. Am realizat doar atunci când am am ajuns în Germania. Oamenii nu spuneau că jucătorii echipei naţionale sunt campioni mondiali. Spuneau «suntem campioni mondiali». Dintr-o dată, sentimentul de unitate al germanilor revenise”, a povestit Eckel pentru Spiegel Online.

La puţin timp după Cupa Mondială din Elveţia, Germania de Vest a avut parte de un alt miracol. Unul economic, de această dată. O ţară devastată de război începea să renască din propria cenuşă şi să cunoască prosperitatea.

Sepp Herberger - Antrenorul cu trecut nazist

În 2005, la 60 de ani de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, federaţia germană a publicat un studiu despre rolul pe care l-a avut în perioada nazistă. Chiar dacă membrii federaţiei nu au fost susţinători ardenţi ai regimului lui Hitler, aceştia au profitat de oportunitatea de a fi apropiaţi de conducerea Germaniei interbelice. Printre ei s-a numărat şi Sepp Herberger, antrenorul campioanei mondiale din 1954.

Herberger a intrat în partidul nazist în 1933, la câteva luni după ce Hitler a preluat puterea, iar în 1937 a devenit selecţioner. „Nu a avut nimic de-a face cu ideologia, dar a participat de bunăvoie la activităţile partidului”, a explicat Niels Havemann, istoricul din Mainz care este autorul studiului. Tot el a adăugat că Herberger a cooperat cu naziştii la realizarea unui film de propagandă, "Das grosse Spiel" (Marele meci), în 1941.

„Din păcate, o umbră planează asupra lui Sepp Herberger, care a fost folosit ca parte a propagandei naziste”, spunea Otto Schily, ministrul german al Sporturilor la momentul lansării studiului. Cu toate acestea, la sfârşitul războiului, tehnicianul a scăpat de procesul de denazificare şi a revenit la cârma echipei naţionale la începutul anului 1950. Probabil că în luarea acestei decizii a contat şi faptul că, în timpul cât regimul lui Hitler s-a aflat la putere, Herberger a încercat şi, pe alocuri, a şi reuşit să-şi folosească influenţa pentru a se asigura că jucătorii săi se află cât mai departe de front.



Noul început nu a fost însă unul uşor. După ce nou creata Germanie de Vest a câştigat primul său meci de după război, 1-0 cu Elveţia, la Stuttgart, au urmat două înfrângeri în faţa Turciei şi a Irlandei, apoi, în primul joc din preliminariile pentru Cupa Mondială, o remiză la Oslo cu Norvegia (1-1). Brusc, Herberger îşi simţea postul ameninţat. A reuşit însă să evite demiterea obţinând calificarea la turneul final, meciul decisiv, împotriva echipei Saarlandului, reprezentanta protectoratului francez Saar, fiind câştigat cu 3-1.

Sepp Herberger a fost nevoit să contruiască o echipă de la zero. Singurul supravieţuitor al naţionalei Germaniei unificate era Fritz Walter, care debutase în 1940 şi, în mod firesc, a primit banderola de căpitan. Nimic nu amintea de puternica echipă antebelică, ocupanta locului 3 la Cupa Mondială din 1934 şi puţini erau cei care se gândeau că vest-germanii se pot număra printre protagoniştii turneului final.

Generaţia de aur a fotbalului maghiar

Probabil că niciodată în istoria Cupei Mondiale nu a existat o favorită mai clară la cucerirea trofeului. Pentru mulţi, turneul final din 1954 s-a disputat doar pentru a oficializa ceea ce ştia toată lumea: faptul că Ungaria era cea mai bună echipă a planetei. Antrenorul Gusztav Sebes avea la dispoziţie un lot excepţional, cu individualităţi precum Ferenc Puskas, Nandor Hidegkuti, Gyula Grosics, Jozsef Bozsik, Sandor Kocsis sau Zoltan Czibor, care putea fi şi mai puternic dacă nu ar fi pierdut doi jucători importanţi. Laszlo Kubala a fugit din ţară în 1949, imediat după preluarea puterii de către comunişti, şi avea să devină un adevărat star la FC Barcelona, în timp ce Ferenc “Bamba” Deak, un atacant capabil să înscrie 66 de goluri în 34 de meciuri într-un sezon, a fost exclus din naţională din cauza vederilor sale politice.



Chiar şi fără cei doi, Ungaria a dominat fotbalul de o manieră impresionantă la începutul anilor '50. Între 1950 şi 1954, maghiarii au legat o serie incredibilă de 30 de meciuri fără înfrângere, câştigând titlul olimpic în 1952 şi umilind Anglia în două meciuri amicale, câştigate cu 6-3 la Londra şi 7-1 la Budapesta. La aceste performanţe a contribuit nu doar calitatea indiscutabilă a jucătorilor, ci şi tactica revoluţionară a lui Sebes, care a anunţat într-un fel fotbalul total al Olandei. „Jucătorii îşi schimbau constant poziţiile, conform unui plan pregătit dinainte. Rezultatul a fost că adversarii noştri nu puteau ghici ceea ce urma să facem şi se aflau în dificultate. Era ceva ce nu experimentaseră până atunci”, a scris Puskas în autobiografia sa.

Primele meciuri de la Cupa Mondială au confirmat senzaţia că nimeni nu poate rezista naţionalei maghiare. Două victorii convingătoare în faza grupelor, 9-0 împotriva Coreei de Sud şi 8-3 cu Germania de Vest, şi o calificare fără probleme în sferturile de finală. A urmat confruntarea cu Brazilia, câştigată cu 4-2, la capătul unei partide de o duritate extremă. „Niciodată în viaţa mea n-am văzut intrări atât de dure”, transmitea la Londra corespondentul ziarului The Times, făcând astfel rezumatul unui meci în care trei jucători au fost eliminaţi. În semifinale, Ungaria a întâlnit Uruguay, deţinătoarea titlului, pe care a învins-o tot cu 4-2, dar după prelungiri. Echipa lui Sebes, chiar şi fără Puskas, accidentat în duelul cu vest-germanii, ajungea în finală marcând 25 de goluri şi îşi confirma statutul de favorită indiscutabilă. Cucerirea trofeului părea să fie doar o formalitate.

Drumul Germaniei de Vest spre finală

Sistemul de desfăşurare al Cupei Mondiale din 1954 a fost unul neobişnuit. Astfel, fiecare grupă a avut câte doi capi de serie, care nu se întâlneau, urmând să joace doar împotriva celorlalte două echipe, iar ocupantele primelor două poziţii se calificau în sferturile de finală. În caz de egalitate între locurile 2 şi 3, se disputa un meci de baraj pentru determinarea echipei care merge mai departe. Poate părea dificil, dar Herberger şi-a făcut calculele bine.



Repartizată în grupa a doua, în care Ungaria şi Turcia au fost capi de serie, antrenorul vest-german a înţeles că adevărata miză era jocul împotriva turcilor, pe care echipa l-a câştigat cu 4-1. Înfrângerea cu Ungaria era aproape certă, astfel că Herberger a folosit doar patru titulari contra maghiarilor, care au profitat de acest lucru şi s-au impus cu 8-3. Kocsis, care avea să devină golgheterul turneului, a înscris patru goluri, Hidegkuti a punctat de două ori, iar Puskas şi Toth au completat lista marcatorilor. Adevărata ştire era însă accidentarea lui Puskas, care va reveni abia în finală, incomplet refăcut totuşi.

Turcia a învins previzibil Coreea de Sud cu 7-0 şi a încheiat grupa la egalitate cu Germania de Vest. Urma o nouă confruntare între cele două echipe, de această dată decisivă pentru calificarea în faza următoare. Odihniţi în meciul cu Ungaria, elevii lui Herberger au zburdat efectiv şi nu le-au lăsat nicio şansă turcilor, învinşi pentru a doua oară, scor 7-2.

În sferturi, vest-germanii au trecut de vicecampioana olimpică, Iugoslavia (2-0), pentru ca în semifinale să câştige de o manieră categorică în faţa Austriei (6-1). Scena pentru revanşa cu Ungaria era pregătită.

Finala

Ultimul act al Cupei Mondiale din 1954 s-a disputat pe 4 iulie, la Berna. Nu părea însă deloc o zi de vară, ci una de toamnă târzie, iar gazonul a devenit foarte dificil, ca urmare a unei ploi supărătoare. Un avantaj pentru vest-germani, care aveau un joc mai fizic decât tehnicii maghiari. Mai mult decât atât, înaintea finalei, jucătorii lui Herberger au primit un nou model de ghete, cu crampoane cu filet, care puteau fi schimbate în funcţie de starea terenului.



Iniţial, aceste avantaje au contat prea puţin. După opt minute, Ungaria conducea deja cu 2-0 şi toată lumea se aştepta ca rezultatul din faza grupelor să se repete. Puskas, care a ţinut neapărat să se afle pe teren în ciuda accidentării după care nu se refăcuse complet, a deschis scorul în minutul 6. Două minute mai târziu, Czibor a profitat de o neînţelegere între fundaşul Werner Kohlmeyer şi portarul Toni Turek, a cules mingea scăpată incredibil de goalkeeperul vest-german şi a înscris în poarta goală. Era momentul de apogeu al marii naţionale a Ungariei. Din păcate pentru ea, tot atunci a început şi declinul său.

În următoarele 82 de minute, publicul de pe stadionul Wankdorf a asistat la cea mai spectaculoasă şi improbabilă revenire din istoria finalelor de Cupă Mondială. În minutul 10, o încercare de şut a lui Helmut Rahn s-a transformat într-o centrare pentru Max Morlock, care s-a aruncat cu disperare către minge şi l-a anticipat pe Gyula Grosics, ieşit să-l blocheze. 2-1 şi vest-germanii reveneau în joc. Opt minute mai târziu, un corner executat de căpitanul Fritz Walter a survolat întregul careu al maghiarilor şi a ajuns la colţul lung, de unde Rahn a marcat din cădere pentru 2-2.

După câteva momente de uluială firească, Ungaria a reluat atacurile. Un asediu continuu. Hidegkuti a tras în bară, Turek a apărat tot. Egalitate la pauză. La vestiare, Herberger le-a spus jucătorilor săi: „Băieţi, v-aţi descurcat excelent până acum. Nu cedaţi niciun metru în repriza a doua”. Dar tăvălugul maghiar a revenit şi mai furios în partea a doua. Kocsis a trimis cu capul în transversală, Turek a continuat să sară din bară în bară, iar atunci când şi el a fost depăşit, a apărut parcă de nicăieri Kohlmeyer, care s-a revanşat pentru greşeala de la golul de 2-0 şi a salvat de pe linie. Apoi, cu şase minute înainte de final, când toată lumea aştepta prelungirile, Miracolul a fost complet. Hans Schafer a centrat de pe partea stângă, iar Lantos a respins. Nu a făcut-o însă foarte bine. Mingea a ajuns la Helmut Rahn, care a preluat la marginea careului, l-a driblat scurt pe acelaşi Lantos şi a tras cu sete la colţul lung. Grosics s-a întins cât de mult a putut, dar plonjonul său a fost zadarnic. Germania de Vest conducea cu 3-2.

Momentul i-a prilejuit comentatorului Herbert Zimmerman intrarea în legendă. Când mingea şutată de Rahn a ajuns în poartă, Zimmerman a lăsat deoparte seriozitatea germană şi s-a manifestat precum un crainic sud-american: „Tor! Tor! Tor! Tor! Tor fur Deutschland! Drei zu zwei fuhrt Deutschland!” (Gol! Gol! Gol! Gol! Gol pentru Germania! 3-2 pentru Germania!). Comentariul său continuă să fie amintit în aceeaşi măsură ca şi succesul de la Berna. De altfel, Uli Hesse, autorul unei excelente istorii a fotbalului german, şi-a numit cartea chiar "Tor!".

În acelaşi timp, golul lui Rahn i-a asigurat acestuia locul în panteonul sportului german şi l-a transformat într-o adevărată legendă. Reuşita sa a intrat imediat în memoria colectivă a unei ţări devastate şi care încerca să-şi revină după drama războiului în care fusese aruncată de Hitler. „A format o întreagă generaţie”, a spus Franz Beckenbauer în 2003, la moartea omului care a adus primul titlu mondial pentru Germania. 

Finala nu s-a terminat însă în minutul 84. A rămas suficient timp pentru ca maghiarii să forţeze egalarea. Iar cu trei minute înainte de final, Puskas a reuşit în cele din urmă să învingă rezistenţa apărării vest-germane, dar golul său a fost anulat pentru offside. Există încă dubii privind corectitudinea deciziei. Acest lucru, alături de acuzaţiile de dopaj la adresa jucătorilor lui Herberger, apărute în urmă cu câţiva ani, aruncă o umbră asupra modului în care Germania de Vest a obţinut primul său titlu mondial. Indiferent care ar fi adevărul, importanţa acelui succes nu poate fi ignorată.



Câştigarea Cupei Mondiale din 1954 a reprezentat revenirea Germaniei printre ţările lumii. La sfârşitul meciului, s-a intonat imnul învingătorilor, celebrul Das Lied der Deutschen (Cântecul germanilor). Era prima oară când se întâmpla acest lucru după cel de-Al Doilea Război Mondial. Jucătorii l-au ascultat ţinându-se de mână, ca un simbol al unităţii şi prieteniei din cadrul echipei, aşa cum şi-a amintit fundaşul Jupp Posipal pentru site-ul FIFA.

Povestea Miracolului, transformată în film

În 2003, povestea triumfului german din Elveţia a fost transformată într-un film regizat de Sonke Wortmann şi numit chiar "Miracolul de la Berna". Rolul lui Helmut Rahn a fost jucat de Sascha Gopel, o alegere care s-a dovedit potrivită. „Amândoi suntem din Essen, am crescut aici şi amândoi am jucat pentru Rot-Weiss Essen”, a spus Gopel, într-un interviu pentru Deutsche Welle. Mai mult decât atât, Rahn şi bunicul lui Gopel au fost colegi de şcoală şi au copilărit în acelaşi cartier. „Ştiu foarte multe poveşti, aşa cum este aceea a transferului lui Rahn de la Sportfreunden Katernberg la Rot-Weiss Essen în schimbul unei motociclete şi a unui gard. Cei de la Katernberg nu puteau vinde bilete de intrare la meciuri pentru că terenul nu era înconjurat de un gard. Pentru a-l aduce pe Rahn la Rot-Weiss, preşedintele clubului a trebuit să plătească un gard pentru el”, a mai povestit actorul care l-a întruchipat pe unul dintre cei mai importanţi fotbalişti germani.

Din păcate, Rahn nu a apucat să îşi spună părerea despre film, încetând din viaţă cu puţin timp înaintea premierei. A făcut-o modest, departe de ochii lumii. După ce s-a retras în 1965, la capătul unei cariere de succes, şi-a deschis o afacere alături de fratele său. Nu a mai fost implicat în fotbal în niciun fel şi a încetat să acorde interviuri cu mulţi ani înainte de moartea sa. Însă acest lucru nu i-a afectat celebritatea.

O confirmă Uli Hesse, în "Tor!": „Golul marcat de Gerd Muller împotriva Olandei în 1974 este doar un gol, la fel cum este şi cel înscris din penalty de Andreas Brehme împotriva Argentinei în 1990. Dar şutul cu stângul al lui Rahn, în acea zi ploioasă de vară în Elveţia, este cu totul şi cu totul altceva”.


credite ipotecare VreauCredit.ro

Biletul Zilei
Ponturi Pariuri
Case de Pariuri
sati