Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Chelsea doboară toate recordurile în primul sezon al lui Ancelotti pe Stamford Bridge

Chelsea doboară toate recordurile în primul sezon al lui Ancelotti pe Stamford Bridge

Chelsea doboară toate recordurile în primul sezon al lui Ancelotti pe Stamford Bridge
Sursa foto: carlo ancelotti
10 Mai 2010   •   15:28

Carlo Ancelotti a reuşit ceea ce nimeni nu ar fi crezut înaintea acestui sezon. A readus-o pe Chelsea în postura de campioană a Angliei. Şi nu oricum, întrucât echipa şi jucătorii au bătut mai multe recorduri. Astfel, echipa din acest sezon al lui Chelsea a devenit cea mai ofensivă din istoria Premier League, prima care marchează mai mult de 100 de goluri într-un sezon.
Chelsea a încheiat sezonul 2009/2010 din Premiership cu o victorie fabuloasă, 8-0, pe teren propriu în faţa celor de la Wigan. Un final sclipitor pentru un sezon intern foarte bun, în care "albaştrii" au pus capăt supremaţiei veche de trei ani a celor de la Manchester United.
Iată recordurile lui Chelsea:
1. Prima echipă din Premier League care marchează 100 de goluri într-un sezon. De când campionatul Angiei se dispută în noul format, Premiership, nici o echipă nu a marcat 100 de goluri într-un sezon. În stagiunea abia încheiată, Chelsea a reuşit 103 goluri.
2. Carlo Ancelotti a devenit primul antrenor italian care câştigă Premier League. Fostul tehnician de la AC Milan este al treilea italian de pe banca lui Chelsea, după Gianluca Vialli şi Claudio Ranieri.
3. Didier Drogba a reuşit cel mai bun sezon al carierei ca număr de goluri marcate. Ivorianul a devenit golgeter al Premier League cu cele 29 de goluri marcate. În toate competiţiile, Drogba a punctat în acest sezon de 36 de ori, faţă de cele 33 de reuşite din 2006/2007.
4. Frank Lampard a stabilit un record personal de goluri marcate într-un sezon, 27, dintre care 22 în Premier League.
5. Meciul Chelsea - Wigan 8-0 reprezintă cea mai mare victorie din istoria de 105 ani a clubului de pe Stamford Bridge.
Wigan a stabilit şi ea un record, devenind echipa cu cele mai multe goluri primite într-un sezon - 79 - care totuşi nu retrogradează.
Antena3.ro

×
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close