Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Inter zdrobeşte Milan cu 4-0 în derby-ul etapei din Serie A (VIDEO)

Inter zdrobeşte Milan cu 4-0 în derby-ul etapei din Serie A (VIDEO)

Inter zdrobeşte Milan cu 4-0 în derby-ul etapei din Serie A (VIDEO)
30 Aug 2009   •   01:34

AC Milan a ignorat rezultatele slabe din presezon, iar după câştigarea unui trofeu amical precum Trofeo Berlusconi şi a primului meci oficial al sezonului, 2-1 la Siena, oficialii echipei începuseră deja să vorbească despre titlu, despre câştigarea mai multor trofee în acest an şi despre o victorie cu Inter, în derby.

Milan însă nu doar că nu a câştigat derby-ul, ci a fost învinsă, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 de marea rivală, iar jocul rossoneri-lor a şters orice urmă de optimism datorată ambiţiilor precedente. După 1-1 cu Bari, în prima etapă, echipa lui Jose Mourinho a fost într-o formă de invidiat şi a surclasat AC Milan la orice capitol.

Thiago Motta a deschis scorul pentru oaspeţi în minutul 29 şi Diego Milito a făcut 2-0 din penalty, şapte minute mai târziu. Cu cinci minute înainte de finalul primei reprize, Gennaro Gattuso a fost eliminat pentru al doilea cartonaş galben şi şansele lui Milan de a mai reveni au fost spulberate. Inter avea însă să răsucească cuţitul în rană şi Maicon a înscris până la pauză pentru 3-0, pentru ca scorul final să fie stabilit de Dejan Stankovic, cu un şut fabulos în minutul 67.



În cealaltă partidă a serii, nou-promovata Bari a obţinut un al doilea rezultat de egalitate al sezonului, în tot atâtea partide. Bari a remizat, scor 0-0, cu Bologna, care de asemenea terminase la egalitate primul meci al sezonului.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Inter Milano AC Milan Serie A
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close