Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Oficial: Fiorentina l-a exclus pe Mutu din lot

Oficial: Fiorentina l-a exclus pe Mutu din lot

Oficial: Fiorentina l-a exclus pe Mutu din lot
07 Ian 2011   •   14:19

Fiorentina a anunţat oficial că l-a exclus pe atacantul român Adrian Mutu din lot, după ce acesta a încălcat regulamentul de ordine interioară al clubului.

Conform unui comunicat de presă, "Societatea ACF Fiorentina anunţă că a luat decizia, conform punctelor 10 şi 11 din articolul 11 al Acordului Colectiv, să îl excludă cu efect imediat pe fotbalistul Adrian Mutu de la antrenamente şi pregătiri, după ce acesta a încălcat grav obligaţiile sale contractuale şi a adus prejudicii de imagine şi economice societăţii".

Fiorentina a cerut o sancţiune drastică pentru Mutu: de la 3.400 de euro pentru întârziere la antrenament până la suspendarea totală a salariului pe 9 luni, cât a fost suspendat pentru sibutramină.

Mutu a abandonat şedinţa de pregătire de miercuri, din proprie decizie şi fără a oferi o explicaţie, după o întâlnire dintre reprezentantul jucătorului şi conducerea clubului, în legătură cu viitorul fotbalistului.

Conform impresarului Giovanni Becali, lui Mutu i s-a făcut rău la auzul veştii că nu mai poate pleca nici la Cesena, după ce şefii Fiorentinei căzuseră de acord să îl lase să se transfere. "Între Fiorentina şi Mutu nu mai e loc de împăcare, din păcate. E clar că italienii vor să scape de Adrian. Ce tot o freacă? Cred că, dacă suntem români, ne pot păcăli? Să ia orice decizie vor, să-i dea orice amendă. Mutu trebuia să fie titular cu Bologna, era convocat. Trebuia să înceapă antrenamentul. Când i-am spus băiatului despre ce e vorba, s-a supărat, se simţea şi rău, aproape că a vomitat la aflarea veştii. A plecat acasă. Îi găsisem lui Mutu o echipă din Italia care era pregătită să-i accepte condiţiile salariale. Păi, dacă voi, Andrea della Valle şi Corvino, îmi spuneaţi de acum două săptămâni că Mutu nu pleacă liber în Italia, nu mai încercam să-i găsesc echipă!", a declarat Becali.

×
Subiecte în articol: Adrian Mutu AC Fiorentina
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close