Antena 3 CNN Timp liber Turism Ministrul Mediului, despre plajele noi de pe litoral: "Cu siguranţă nu se vor construi beach-baruri"

Ministrul Mediului, despre plajele noi de pe litoral: "Cu siguranţă nu se vor construi beach-baruri"

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a afirmat astăzi, la Constanța, că pe plajele nou realizate nu se vor construi beach-baruri, aşa cum se întâmplă pe o plajă deja finalizată, şi că soluţiile pentru sezonul următor vor fi luate pe perioade scurte.

Ministrul Mediului, despre plajele noi de pe litoral: "Cu siguranţă nu se vor construi beach-baruri"
Sursa foto: Profimedia Images
de Mia Lungu    |    18 Oct 2022   •   13:40

"Legal, construcţiile noi nu se pot realiza dacă nu există PUZ. Măsurile tranzitorii pot prevedea excepţii de la regula de bază. Suntem în octombrie, am stabilit cu domnul Cadariu că nu mai aşteptăm până în martie să reglementăm înainte de începerea sezonului cu câteva săptămâni, avem la dispoziţie câteva luni ca să discutăm cu autorităţile locale, cu Ministerul Turismului, cu operatorii şi cu specialiştii de la ANAR unele soluţii tranzitorii.", a precizat Tanczos Barna.

"Cu siguranţă nu se vor construi beach-baruri, aşa cum s-a construit pe o plajă deja finalizată, amenajată din punct de vedere urbanistic şi cu reglementări. Soluţii vor fi de moment, pe perioade scurte, şi inclusiv operatorii vor trebui să înţeleagă că se fac altfel planurile de afaceri pe un an sau pe doi ani şi altfel când vor avea la dispoziţie un contract pe zece ani.

Contractele expirate sunt o problemă juridică. Ele trebuie să vedem dacă pot fi, într-un fel sau altul, prelungite. Juriştii spun că un contract expirat nu poate fi prelungit. Dacă rămâne această variantă, pentru porţiunile de plajă unde contractele au expirat trebuie găsită o procedură scurtă de închiriere pe termen scurt", a transmis ministrul Mediului.

"Nu a fost simplu, dar soluţia am găsit-o şi anul acesta. Fericită şi perfectă nu o să fie"

"Soluţii vor fi pe un an, doi ani, în funcţie de plajă, în funcţie de zona care s-a finalizat sau încă este în curs de amenajare sau în curs de realizare şi nu vor genera haos. Nu a fost simplu, dar soluţia s-a găsit şi anul trecut. Nu a fost simplu, dar soluţia am găsit-o şi anul acesta. Fericită şi perfectă nu o să fie.

Cu siguranţă nu o să le placă şi nu o să fie la fel sau nici nu vreau să fie la fel cum a fost, pentru că în ciuda existenţei contractelor au fost foarte multe construcţii ilegale pe plajă. Măsurile trebuiau luate şi acum cinci ani şi acum zece ani şi acum trei, patru ani. Soluţiile vor fi tranzitorii, pe termen scurt, până la finalizarea acestor proiecte şi cu siguranţă nu va fi haos".

Ministrul Mediului a precizat că unele dintre măsurile aplicate în acest an ar putea fi valabile şi pentru 2023.

"Exemplul cel mai apropiat este cel care s-a găsit anul acesta. S-a găsit soluţia amendării contractului pe baza unei ordonanţe de urgenţă, s-a găsit soluţia mutării şezlongurilor lângă apă, s-a găsit soluţia acoperirii cu contract a suprafeţelor noi create la un preţ rezonabil, conform OUG.

Soluţiile acestea pot fi aplicate şi anul viitor, dar anul viitor trebuie să mai rezolvăm eventualele construcţii temporare care să suplinească lipsa de beach-baruri amenajate pe termen, va trebuie să găsim soluţia pentru şantierele care o să fie finalizate, dar nu o să avem recepţia, cum a fost şi anul trecut", a mai afirmat Tanczos Barna.

×
Subiecte în articol: ministrul Mediului litoral plaje
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close