Antena 3 CNN Actualitate Justiție Ministerul Justiţiei: Infracţiunea de abuz în serviciu va fi redefinită, inclusiv prin instituirea unui prag valoric

Ministerul Justiţiei: Infracţiunea de abuz în serviciu va fi redefinită, inclusiv prin instituirea unui prag valoric

Ministerul Justiţiei: Infracţiunea de abuz în serviciu va fi redefinită, inclusiv prin instituirea unui prag valoric
de M.Z.    |    06 Iun 2017   •   22:58

Conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu urmează a fi reconfigurat prin consacrarea unui prag valoric, ca urmare a deciziei pe care Curtea Constituţională a României (CCR) a dat-o în cazul excepţiei de neconstituţionalitate invocată de Bombonica Prodana, fosta soţie a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, marţi, Ministerul Justiţiei. 

Într-un comunicat al Ministerului Justiţiei, se reaminteşte că CCR a admis, încă din iunie 2016, excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din legislaţia penală şi a constatat că "acestea sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma îndeplineşte în mod defectuos din cuprinsul acestora se înţelege îndeplineşte prin încălcarea legii". 

"În esenţă, în motivarea deciziei, Curtea a statuat că 'neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară se realizează doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă. Curtea reţine că ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecinţele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave, astfel că stabilirea unor garanţii împotriva arbitrariului prin reglementarea de către legiuitor a unor norme clare şi predictibile este obligatorie'", se precizează în comunicatul Ministerului Justiţiei. 

Conform aceleiaşi surse, CCR s-a pronunţat în noua cauză asupra aceloraşi dispoziţii legale, din perspectiva criticilor vizând inexistenţa unei anumite valori a pagubei sau a unei anumite intensităţi a vătămării rezultate din comiterea faptei. 

"Respingând ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.297 alin.(1) din Codul penal, Curtea a reţinut că, 'dată fiind natura omisiunii legislative relevate, instanţa constituţională nu are competenţa de a complini acest viciu normativ, întrucât şi-ar depăşi atribuţiile legale, acţionând în sfera de competenţă a legiuitorului primar sau delegat, aceasta fiind singura autoritate care are obligaţia de a reglementa pragul valoric sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu'. Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia Romaniei, 'deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor'. Faţă de cele statuate, conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu urmează a fi reconfigurat prin consacrarea unui prag valoric", se mai arată în comunicatul Ministerului Justiţiei. 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close