Antena 3 CNN Actualitate Legăturile puciștilor anti-Erdogan în România. Un colonel din spionajul militar turc, împușcat la București

Legăturile puciștilor anti-Erdogan în România. Un colonel din spionajul militar turc, împușcat la București

Legăturile puciștilor anti-Erdogan în România. Un colonel din spionajul militar turc, împușcat la București
Sursa foto: Foto: captura Antena 3
de M.Z.    |    17 Iul 2016   •   19:34

Unul dintre cei care a complotat împotriva președintelui turc Recep Tayyip Erdogan și a fugit din Turcia în România a fost găsit mort la noi în Capitală, în cartierul bucureștean Drumul taberei.

Colonelul în retragere Eser Şahan, în vârstă de 66 de ani, a fost găsit fără suflare, cu un glonț în cap, pe o bancă. Alături de corpul neînsufleţit era o armă de foc. Se întâmpla în februarie 2015.

Eser Şahan locuia în România de zece ani şi, în urmă cu patru ani, solicitase azil politic.

Acesta, un fost şef al unei agenţii de spionaj din Turcia, împreună cu alți doi polițiști turci care aveau o legătură între ei în România. Cei doi au fost capturați în urma unui schimb de informații între serviciile de informații românești și cele turcești, iar cel de-al treilea a sfârșit ucis de un glonț.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul, care era implicat într-o lovitură de stat la Ankara, s-ar fi sinucis.

Armata turcă, garantul ordinii constituţionale în Turcia, a forţat Guvernul turc condus de premierul Necmettin Erbakan să demisioneze, în anul 1997. În momentul deciziei, considerată de unii analişti drept o lovitură de stat militară, Eser Şahan era şeful Serviciului de informaţii al Forţelor navale turce.

Informațiile au fost prezentate duminică, la emisiunea Punctul de Întâlnire, de la Antena 3.

Doi poliţişti turci pucişti, arestaţi în România

Cei doi polițiști ai spionajului turc, implicați în interceptarea telefonului lui Erdogan, pe vremea când acest era premier, executau un mandat al unui procuror.

În interceptarea făcută de ei, era vorba de o convorbire între Recep Erdogan și fiul său, care discutau despre o sumă importantă de bani și locul unde urma să fie trimisă.

Polițiștii turci puciști au fost capturați în vama Nădlac și arestați în România. La o săptămână după arestarea lor, colonelul Eser Şahan a fost găsit mort pe o bancă.

”Ei încercau aici la noi să se regrupeze și credeau că pot să pună ceva la cale. (...) Dacă Turcia se prăbușește ca stat, România nu are cum să nu fie afectată. Avem schimburi comerciale cu Turcia de 10 miliarde de euro”, a spus Radu Tudor.

Preşedintele Erdogan, vizită în România la două luni după moartea lui Eser Şahan

Pe 7 februarie 2015, cei doi polițiști puciști turci au fost arestați în România.

Pe 13 februarie 2015, colonelul Eser Şahan a fost găsit mort, pe o bancă, în București.

”Capturarea lor însemna pentru el finalizarea oricărei speranțe a unui puci militar”, a comentat Radu Tudor, realizatorul emisiunii Punctul de Întâlnire.

La două luni după aceste evenimente, în aprilie 2015, președintele Erdogan a venit în România și a fost primit de premierul de atunci Victor Ponta și președintele Klaus Iohannis.

”Nu se știe dacă a fost ucis sau s-a sinucis, dar concluzia oficială a fost sinuciderea”, a comentat Radu Tudor.

 

×
Parteneri
Un criminal în serie va fi eliberat din închisoare
x close