Antena 3 CNN Actualitate Mădălin Voicu, din nou în fața procurorilor DNA

Mădălin Voicu, din nou în fața procurorilor DNA

Mădălin Voicu, din nou în fața procurorilor DNA
de S.T.    |    01 Mar 2016   •   09:57

Mădălin Voicu a ajuns, marţi dimineaţă, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Procurorii au decis să îi pună sechestru pe o parte din avere.

Mai precis, procurorii i-au informat oficial că vor pune sub sechestru 400.000 de lei din averea familiei.

Mădălin Voicu a mers la DNA însoţit de avocatul său.

Mădălin Voicu este acuzat, alături de Nicolae Păun, pentru trafic de influenţă, fals în declaraţii şi spălare de bani
 
Cei doi sunt acuzaţi că au deturnat milioane de euro din banii destinaţi romilor. 

Cei doi deputaţi ar fi făcut presiuni la aceştia pentru a promova o lege de amnistie fiscală pentru romi. În urma scandalului, ministrul Finanţelor a cerut demisia celor doi din fruntea ANAF.
 
Prejudiciul în acest dosar s-ar ridica la 5,4 milioane de euro fonduri europene, plus 674.000 de euro de la buget. 

Complicele lui Voicu, Nicolae Păun, de la Partida Romilor, are o listă şi mai lungă de acuzaţii. Printre altele, ar fi făcut presiuni directe, dar şi prin Mădălin Voicu pe lângă şefii ANAF să se redacteze un proiect de lege care să scutească anumite categorii de romi de la plata asigurărilor de sănătate. 
 
Pentru asta, procurorii spun că Păun i-a plătit unei persoane din familia lui Voicu, cel mai probabil soţiei, 48.000 de euro. Deputatul PSD trebuia să intervină şi el pe pe lângă demnitari şi să promoveze legea amnistiei fiscale pentru romi.

Citește și:

Ce conține dosarul de 5.000 de pagini al lui Mădălin Voicu: un volum din 19 plin cu interceptări și un limbaj foarte colorat
 
În dosar mai sunt urmăriţi penal şi şeful ANAF, Gelu Diaconu şi vicepreşedintele instituţiei, Mihai Vătăşoiu.

×
Subiecte în articol: Madalin Voicu DNA sechestru
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close