Antena 3 CNN Actualitate Social Ceaușescu încă mai aduce bani statului român. Peste 31 de milioane de dolari, în șase luni, datorii de la alte țări

Ceaușescu încă mai aduce bani statului român. Peste 31 de milioane de dolari, în șase luni, datorii de la alte țări

Ceaușescu încă mai aduce bani statului român. Peste 31 de milioane de dolari, în șase luni, datorii de la alte țări
Sursa foto: Foto: wikipedia.org
22 Noi 2017   •   22:36

Statul român a încasat, în primul semestru al anului, 31 milioane dolari în contul creanţelor României de dinainte de 31 decembrie 1989, potrivit datelor prezentate de Ministerul Finanţelor Publice în şedinţa de guvern de miercuri.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Ministerul Finanţelor Publice a prezentat două rapoarte privind situaţia creanţelor menţionate la data de 30 iunie 2017, respectiv 31 decembrie 2016.

"România a încasat în primele şase luni ale anului 31 milioane dolari SUA în contul creanţelor României provenite din operaţiunile de export, cooperare economică internaţională şi alte acţiuni externe derulate înainte de 31 decembrie 1989 pe relaţia devize convertibile, nivelul acestor creanţe însumând 806,3 milioane dolari SUA la data de 30 iunie 2017, faţă de 837,3 mil. dolari SUA la 31 decembrie 2016", precizează sursa citată.

Conform stiripesurse.ro, nivelul creanţelor în dolari SUA soluţionate şi reglementate prin semnarea unor acorduri la nivel guvernamental, aprobate prin hotărâri ale Guvernului şi care se află în diferite stadii de încasare, însumau 565 milioane dolari SUA la 30 iunie a.c., faţă de 596 milioane dolari SUA la 31 decembrie 2016.

Conform comunicatului, pe relaţia ruble transferabile şi alte sume în diverse valute, creanţele provenite din operaţiunile de export, cooperare economică internaţională şi alte acţiuni externe derulate înainte de 31 decembrie 1989 au crescut în aceeaşi perioadă la 1,470 miliarde ruble transferabile la 30 iunie 2017, faţă de 1,454 miliarde ruble transferabile la 31 decembrie 2016, datorită calculării de dobânzi la soldurile existente conform Aranjamentelor bancare.

×
Subiecte în articol: ceausescu România datorii SUA bani
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close